Victoria e zdrobitoare. Dar nu e doar a lui. E succesul unui stat ce tocmai renaște. E triumful unei Românii noi, moderne, apusene. Grație României din afară, românii dinăuntru încep să-și facă o țară ca afară.
Unii au vrut să-și vadă copiii alungați de comunism, repatriați. Iar ceilalți, să revină ei înșiși la vatră. Împreună, i-au oferit țării, mai degrabă decât președintelui ei, una din cele mai frumoase victorii repurtate vreodată de români.
Altfel decât au crezut mulți, președintele în exercițiu, Klaus Iohannis, a învins-o, ca atare, categoric și cu legitimitatea neștirbită, pe Rodica Viorica Vasilica. Dar votul pentru el a fost, în bună măsură, un vot contra. A constituit, covârșitor, o opțiune împotriva ei, a incompetenței, a imposturii a rușinii naționale pe care le-a întrupat și simbolizat doamna Dăncilă. Și a fost, totodată, mai mult decât atât. A fost mai cu seamă o opțiune împotriva partidului-stat, a timpului trecut reprezentat de această imundă formațiune a deriziunii, a jafului, a propagandei.
Dotată cu o interminabilă capacitate de a minți la foc automat și cu o insolență pe măsură, șefa PSD e pe cale să-și termine fulgerător cariera. La urma urmei, locvacitatea și debitul extraordinar cu care a reușit să mintă în campanie n-au oprit-o de la a repurta cel mai anemic scor din istoria propriului partid la alegerile pentru șefia statului. Prin urmare, s-ar putea să-și încheie misiunea de șefă a PSD nu doar banal, ca toți predecesorii ei perdanți alungați și trădați de-ai lor, după înfrângere, de la cârma partidului-stat, ci și foarte brusc. Totuși, în prima ei reacție, de recunoaștere a înfrângerii, V.V. Dăncilă a dat, duminică seara, semne că, în conformitate cu propriul renume intelectual, nu-și întelege încă integral jalnica situație de a fi “pa, pa!“.
Ar fi, oricum, prea mult să i se ceară să-și sfârșească destinul politic pe o notă de căință și de asumare a adevărului erorilor proprii, precum și ale nefăcutelor PSD. Au fost, împreună, sursele cumplitei bătăi electorale mâncate de campioana minciunilor, promisiunilor și iluziilor deșarte, de la cel pe care, neobosit, dar futil, l-a demonizat?
Pare clar că, așa cum victoria președintelui nu-i doar a lui, ci a unei țări care n-a mai avut răbdare să rămână țintuită în evul mediu, dezastrul Vioricăi Dăncilă nu e doar al ei. E nota de plată achitată de un partid mafiot, catastrofal condus, care s-a îndatorat peste măsură la români. Încercând să-i mențină pe cetățeni ad infinitum captivi, PSD nu s-a rezumat să abuzeze de credulitatea lor, să-i mintă cu televizorul până la loc comanda și să le devalizeze, concomitent, visteria. Nu s-a limitat să le distrugă democrația și arhitectura ei instituțională, dând puterea jefuită șefului de stat ales direct unei coaliții de penali și venali numiți sau puși pe liste, cu ștaiful și panașul unor instituții cândva democratice, precum Parlamentul. Ori CCR. Pe ruinele statului de drept rezultat din aceste operațiuni a început să construiască un țarat feudal, dând definitiv națiunea pe mâna baronilor roșii din sudul și estul țării. A împuternicit o cleptocrație de extracție securistă, însetată de avuțiile altora și de impunitate eternă pentru delincvenții puși s-o alimenteze. În final, le-a subtilizat românilor, odată cu demnitatea, dreptul de a-și construi un viitor în propria patrie. Mai grav, le-a șterpelit și dreptul la încrederea în propriul neam. Obligându-i astfel să emigreze în masă, i-a condamnat și la tragedia destrămării familiilor lor.
Escrocați, trădați și mințiți, românii s-au dumirit mai grabnic și mai temeinic decât speraseră hoții strigând hoții. Realizând sau intuind ce li s-a facut, mai bine informați decât oricând în trecut, grație globalizării, a rețelelor sociale și, nu în ultimul rând, a experienței acumulate în emigrare, alegătorii n-aveau cum să uite. N-au iertat deci nici crimele comise împotriva poporului, nici aroganța cu care au fost săvârșite și nici înșelăciunile cu care s-a încercat acoperirea lor.
Entuziast ori ținându-se de nas, date fiind neajunsurile evidente ale taciturnului și prea des absentului câștigător al alegerilor prezidențiale, poporul și-a expus clar, la urne, opțiunea. Dar atenție. Nici viitorul democratic și nici garanția dispariției partidului-stat nu s-au câștigat încă definitiv. Țara are nevoie ca de aer de o schimbare de amploare. Una reală implică anticipate, un Parlament credibil, apt să îndrepte din temelii opera strâmbării legilor justiției și codurilor penale. Nu mai puțin urgentă e depolitizarea CCR, precum și lichidarea bateriilor de agitprop și a diviziilor de fake-news televizat.
S-ar putea ca, întărit de triumful său de la 24 noiembrie, Klaus Iohannis să se creadă îndreptățit să repornească în interminabile concedii, tăceri, inadecvări și ispite de blaturi. În acest caz, piperata notă de plată, ar achita-o nu PSD, ci PNL. Și iarăși, poporul român.
Recomandările noastre
