După Germania, Franța se pregătește și ea de un val de proteste

După Germania, Franța se pregătește și ea de un val de proteste

Există un nivel mare de îngrijorare în rândurile Serviciului francez Central de Informații Teritoriale (SCRT) că ridicarea restricțiilor ar putea duce la o radicalizare a protestelor.

France Télévisions a dat publicității o notă a SCRT, purtând data de 6 mai, care subliniază riscurile radicalizării sociale odată cu începutul relaxării restricțiilor, care a început de astăzi, 11 mai.

„S-au înregistrat chemări la manifestații după ieșirea din izolare”, arată nota respectivă, care susține că s-au întețit criticile la adresa modului în care guvernul francez a gestionat criza epidemiei de COVID-19.

Apelurile la proteste își au originea deopotrivă în cercurile de stânga, de dreapta sau ale Vestelor Galbene, „cu o vehemență din ce în ce mai exacerbată”, arată nota serviciilor franceze.

Ziarul Le Parisien scrie și el că dreapta naționalistă pregătește „o acțiune coordonată față de presupusele carențe ale statului în gestionarea crizei” COVID-19.

Sunt așteptate manifestații și proteste „în săptămâna de după ieșirea din izolare”, adică aceasta pe care o începem astăzi, în fața prefecturilor, avertizează SCRT.

Potrivit ultimului sondaj realizat de YouGov la comanda HuffPost arată că mai bine de 60% dintre francezi sunt nemulțumiți de modul în care regimul Macron a gestionat criza sanitară.

În acest sfârșit de săptămână, Germania a fost zguduită și ea de un val de proteste, de data aceasta împotriva menținerii restricțiilor și măsurilor de izolare de către guvernul Merkel.