Dublă sinucidere în București. Doi vârstnici, soț și soție, s-au aruncat de la etajul 7 al blocului în care locuiau

Dublă sinucidere în București. Doi vârstnici, soț și soție, s-au aruncat de la etajul 7 al blocului în care locuiau Sursa: Antena3.ro

Doi vârstnici din București, soț și soție, au fost găsiți decedați în fața blocului în care locuiau, ambele victime decedând pe loc în urma impactului cu solul.

Cei doi bătrâni, în vârstă de 91, respectiv 96 de ani, s-au aruncat de la al șaptelea etaj al blocului din București în care domiciliau. Ulterior, la fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanță și SMURD, însă medicii nu au putut face altceva decât să constate decesele.

Victimele locuiau la etajul doi din același bloc și aveau probleme medicale, spun vecinii acestora. Anchetatorii urmează să cerceteze cauzele exacte ale producerii dublei tragedii, conform Antena 3.

Misterioasa moarte a lui Marin Șarga. A fost sinucidere sau un plan bine pus la punct?

Marin Șarga, unul dintre cei mai mari infractori din Târgu Mureș, a fost găsit decedat în apartamentul său de pe strada Ion Buteanu. După primele cercetări, anchetatorii au luat în calcul ipoteza unei sinucideri, însă un „detaliu” a ridicat semne de întrebare, anume felul în care a fost găsit decedatul. În ultimii doi ani, Marin Șarga a locuit la Târgu Mureș, după ce în 2020 el a fost eliberat din detenție în Franța, fiind închis pentru acuzația de comitere a unui jaf armat asupra unui magazin de bijuterii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 2 august 2022, un apropiat și partener de afaceri de-ai lui Marin Șarga a mers la apartamentul acestuia pentru a-l căuta. Având și o cheie de intrare în locuință, acesta a reușit să ajungă în interior, acolo unde l-a găsit pe Șarga înecat în cadă. La scurt timp după aceea, apropiatul lui Șarga a alertat Poliția.

Anchetatorii ar fi găsit un bilet de adio, dar și mesaje care indicau că ar fi fost vorba despre o „sinucidere” bine pregătită. Surse apropiate victimei au declarat că Marin Șarga avea picioarele legate la spate, ceea ce a născut o serie de contradicții cu privire la circumstanțele exacte ale producerii morții sale.

O altă moarte suspectă. Un general FSB a fost găsit împușcat într-o casă din centrul Moscovei

Generalul - maior în retragere Evgheni Lobaciov, membru al Serviciului de Securitate Federal al Rusiei (FSB) s-ar fi sinucis în cursul zilei de joi, 21 iulie 2022, pe când se afla într-o locuință din Moscova. Conform anchetatorilor, cadavrul lui Lobaciov a fost găsit pe palierul unei case de pe strada Kachalinskaya. Alături de trupul neînsuflețit era și un pistol de fabricație sovietică, marca TT.

„Cauza morţii a fost sinuciderea”, a transmis sursa. Presa din Rusia scrie că Lobaciov, care avea 76 de ani, suferea de o boală gravă, dar și că ar fi avut probleme de natură financiară. Motivul presupusei sinucideri nu a fost explicat printr-un bilet de adio, au mai transmis autoritățile ruse. Dispariția generalului FSB a fost semnalată de către soția acestuia, care a declarat faptul că Evgheni Lobaciov plecase la plimbare, dar nu a mai revenit acasă.

După pensionarea sa, Lobaciov devenise un lider de opinie în presa rusească, fiind citat deseori de publicația Pravda.ru. În discursurile sale, generalul FSB susținea cu înflăcărare ideile președintelui țării, Vladimir Putin. De altfel, Lobaciov fusese implicat în apărarea colonelului GRU Anatoly Chepiga, cel care era acuzat de otrăvirea lui Serghei Skripal, fost ofiţer de informaţii militare, dar şi a fiicei sale, Iulia.