Dubla crimă din Iași. Studentul la Medicină care și-a ucis colegul și pe iubita acestuia, condamnat pe viață

Dubla crimă din Iași. Studentul la Medicină care și-a ucis colegul și pe iubita acestuia, condamnat pe viațăAhmed Sami El Bourkadi. Sursa foto: Ziarul de Iași

Sentință în cazul dublei crime din Iași. Tânărul marocan, acuzat de uciderea unui student la Medicină și a prietenei acestuia, a fost condamnat la închisoare pe viață. Decizia, pronunțată joi de Tribunalul Iași, poate fi atacată prin apel.

Dubla crimă din Iași. Pedeapsa maximă pentru studentul marocan

Ahmed Sami El Bourkadi a fost acuzat că i-a omorât pe cei doi tineri în decembrie 2021. Dubla crimă a avut loc într-un cartier din zona Moara de Vânt.

Victimele au fost Youssef Ajniyah, student în anul doi la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași și Vanessa Burlacu, originară din Miroslava și elevă la Școala Postliceală Sanitară. Youssef Ajniyah era coleg de grupă și prieten cu Ahmed Sami El Bourkadi, autorul dublului omor.

Detalii tulburătoare

Pe 10 decembrie 2021, la două zile după comiterea faptelor, polițiștii din Iași au descoperit cele două cadavre într-un imobil din oraș, ambele victime fiind înjunghiate în mai multe zone ale corpului, inclusiv la nivelul feței și al mâinilor.

Proces

Proces. Sursa foto: Arhiva EVZ

Conform datelor din dosar, studentul a primit 17 lovituri de cuțit, iar fata a fost înjunghiată de 33 de ori. În toate camerele  au fost descoperite urme de sânge, iar mobilierul, hainele și obiectele personale ale celor două victime au fost găsite răvășite, semn că aceștia s-ar fi luptat cu agresorul.

Dubla crimă din Iași. Ucigașul și-a ars hainele în casa victimelor

Ahmed Sami El Bourkadi l-ar fi contactat pe Youssef Ajniyah chiar înainte de a intra în locuința acestuia. El Bourkadi era îmbrăcat cu pantaloni lungi de culoare închisă și un hanorac roșu. După comiterea crimelor, aproape de miezul nopții, el a părăsit locuința fără hanorac și pantaloni lungi, purtând în schimb o pereche de pantaloni scurți. Conform anchetatorilor, ucigașul ar fi ars hainele în baia imobilului.

În cazul său au fost aplicate și alte  pedepse:

  • 7 ani de închisoare pentru distrugere
  • 3 ani pentru furt calificat
  • 2 ani pentru acces ilegal la un sistem informatic
  • 3 ani pentru efectuarea de operațiuni financiare frauduloase.

Judecătorii de la Tribunalul Iași au contopit aceste pedepse și au stabilit ca Ahmed Sami El Bourkadi să ispășească cea mai severă pedeapsă. 

„Aplică inculpatului El Bourkadi Ahmed Sami, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. c Cod penal (dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României) şi art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cod penal”, arată judecătorii.