Dublă atenționare ANM: Vremea se strică în toatră țara

Dublă atenționare ANM: Vremea se strică în toatră țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de cantităţi de apă însemnate, valabil în partea de nord a ţării şi parţial în vest, începând de marţi, de la ora 15.00, care va dura până miercuri, la ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, Transilvaniei şi Crişanei şi local în zona de munte, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. Judeţele aflate sub cod galben sunt Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, vestul judeţului Bacău, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, dar și Caraş Severin sau zone din judeţele Arad, Hunedoara, Alba şi Timişoara.

ANM a emis şi o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată şi intensificări ale vântului, care a intrat în viguare marţi la ora 14.00. Aceasta va dura până miercuri la ora 21.00. 

În intervalul menţionat, în sunt așteptate averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în regiunile nordice, nord-estice, vestice şi centrale, iar în a doua parte a zilei de marţi şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp.

În cursul zilei de miercuri, vântul va ajunge, în rafale, la  45 - 55 km/h.

Ne puteți urmări și pe Google News