Drulă, acuzații dure după accidentul din Pasajul Unirii: „După renovare s-a redus înălțimea”

Drulă, acuzații dure după accidentul din Pasajul Unirii: „După renovare s-a redus înălțimea”Cătălin Drulă/ Sursa foto: Razvan Valcaneantu\ EEC

După renovarea Pasajului Unirii s-a redus înălțimea, acuză președintele USR, Cătălin Drulă, care spune că Inspectoratul de Stat în Construcții a spus că acum gabaritul pasajului este de 3,7 metri, iar limitatorul este la 3,5 metri. Drulă spune că un reprezentant al Primăriei recunoaște acest lucru.

„Înainte de renovare nu se întâmplau astfel de accidente. Prin renovare s-a redus gabaritul (înălțimea) pasajului. Cu cât și de la cât, nu ne spune exact Primăria Sectorului 4, dar un reprezentant al PS4 recunoaște într-un interviu asta. Inspectoratul de Stat în Construcții (politizat) în noiembrie 2022 vine cu un raport în care doar două cifre sunt relevante. Că gabaritul pasajului este de 3,70m, iar limitatorul de înălțime este la 3,50m, confirmat după măsurători. Având în vedere recunoașterea reprezentantului PS4 că s-a redus gabaritul pasajului ca urmare a renovării, putem presupune că înainte de renovare avea 3,80m-4,00m. Adică un autocar cu tot cu aerul condiționat de deasupra trecea prin pasaj înainte de renovare (cam 3,77m au unele dintre cele mai înalte din cercetarea mea rapidă). Și atunci mai rămâne de explicat afirmația PS4 că tot la 3,50m era limitată înălțimea și înainte de renovare. Da, indicatorul de pe grinda de limitare avea scris pe el 3,50m, dar așa cum se intuiește destul de ușor pe imagini luate cu vechea grindă (comparat cu cea nouă) în cei 10 ani dinainte de renovare pe Google Street View, doar scria 3,50m pe vechea grindă, fizic era mult mai înalt spațiul de dedesubt (posibil 3,80-4,00m)”, spune Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

Acesta spune că înainte de renovarea Pasajului, autocarele treceau prin pasaj.

„Posibil ca și după renovare foarte multe modele să încapă la o limită neconfortabil de centimetri față de tavan. Din acest motiv, s-a lăsat grinda de limitare acces la 3,50m, de teama unor incidente în pasaj în noua configurație. Pre-limitatorul cu lanțuri poate fi ocolit (intenționat sau din greșeală) pe intrarea unde s-a produs tragedia de azi. Grinda este de o construcție neiertătoare, după cum s-a văzut și azi. Se pot imagina construcții mai ușoare care să servească același rol de barieră fizică, sau cu puncte de cedare predefinite în caz de lovire. Sunt exemple destule în Vestul Europei. Din păcate, concepte moderne de proiectare și siguranță rutieră cu greu își fac loc în lumea în care “merge și așa” și “hai să-i dăm o față”. Concluziile autorităților vor fi bineînțeles că totul e în regulă, șoferul e de vină și dacă scrie 3,50m atunci toată lumea pe linie e absolvită de vină. Între timp, se petrec tragedii”, acuză președintele USR.

Un autocar cu 47 de persoane din grecia a fost implicat într-un accident înainte de intrarea în Pasajul Unirii. Un pasager a murit și alți 21 au fost transportați la cinci spitale din Capitală, unul fiind în stare gravă.

(Mediafax)