Drama familiei care și-a câștigat copiii în instanță nu s-a încheiat. Mama din Craiova care a învins Barnevernet a fost condamnată definitiv la închisoare în Norvegia

Drama familiei care și-a câștigat copiii în instanță nu s-a încheiat. Mama din Craiova care a învins Barnevernet a fost condamnată definitiv la închisoare în Norvegia

Andreea Avrămescu a fost condamnată la Două luni de închisoare și are o decizie de expulzare din Norvegia. De aproape doi ani are o hotărâre definitivă că Barnevernet i-a luat copiii abuziv, dar nu îi poate lua acasă

O româncă trebuie să se prezinte luna aceasta la o închisoare norvegiană, pentru a executa o pedeapsă cu detenția. E finalul luptei pentru a-și recăpăta copiii luați de serviciile sociale din Norvegia. Culmea, pentru un moment părea că a câștigat bătălia. Acum totul este pierdut.

Dosarul soților Roberto Antonio Cruz Gomez și Andrea Sorina Avrămescu este unul dintre cele mai bizare din seria cazurilor de cetățeni români care au intrat în conflict cu Barnevernet-ul norvegian. Sentințe civile și penale care se bat cap în cap, încercări de expulzare, imediat după victoria iluzorie împotriva Barnevernet. Totul a culminat vineri când s-a anunțat oficial că părinții sunt condamnați definitiv la închisoare.

FOTO;Micuții și-au văzut tatăl, probabil pentru ultima dată, pe 1 iunie

Un argentinian și o olteancă

Despre soții Cruz-Avrămescu s-a mai scris, dar informațiile despre ei au fost estompate de mitingurile de susținere pentru soții Bodnariu. Acum sunt în uitare, dar a apărut un element de noutate. Părinții a doi băieți luați de Barnevernet au fost condamnați la închisoare.

Roberto Cruz este argentinian, dar acum 8 ani avea cetățenie spaniolă. Atunci a cunoscut- o pe craioveanca Andreea Sorina Avrămescu și s-au stabilit în Norvegia. Amândoi au deficiențe de auz și vorbire. Împreună au doi băieți, Roberto și Adrian, care acum au 6, respectiv, 4 ani. Copiii nu au problema părinților, dar, ca să comunice în casă, au învățat limbajul semnelor. Ăsta e un element vital în povestea care urmează.

Mai trebuie spus că băieții au cetățenie spaniolă, după tată, Andreea e româncă, iar Roberto, tatăl, a primit cetățenie norvegiană. A primit cetățenia în plin proces cu Barnevernet!

Iluzia victoriei

Pe 19 martie 2014, Roberto și Adrian au fost luați de lângă părinți. Motivul invocat, unul dintre copii avea vânătăi și, fiind întrebat de educator, a spus că ar fi fost lovit. Deși scos de sub eventuala influență a părinților, copilul nu și-a mai susținut niciodată versiunea, ba chiar a negat-o.

A urmat un proces, civil. În prima fază, Barnevernet a avut câștig de cauză, dar, la recurs, judecătorii au hotărât că nu sunt întemeiate motivele separării copiilor de părinți. Mai mult, la acea dată copiii erau despărțiți și unul de celălalt. Adevărata bătălie abia începea pentru cei doi părinți. Sentința că-și pot lua băieții înapoi a fost dată pe 12 ianuarie 2015. Copiii nu sunt nici acum la ei.

Serviciile sociale au tergiversat punerea sentinței în aplicare sub pretextul – invocat oficial! – că Roberto și Adrian nu mai cunosc limbajul semnelor și că nu s-ar înțelege cu părinții. Orice demers a fost inutil. Nu a avut efect nici măcar promisiunea că li se vor oferi lecții plătite.

Așa că – înaintea soților Bodnariu, cel mai răsunător succes împotriva Barnevernet – soții Cruz-Avrămescu câștigaseră bătălia, dar nu o puteau „fructifica”.

Asta și pentru că se deschidea un alt „front”.

Mama copiilor ar putea scăpa de închisoare

Norvegienii au o politică „eficientă” în privința imigranților condamnați la închisoare, expulzarea. Acesta este motivul pentru care Andreea Sorina Avrămescu are o hotărâre definitivă de explulzare, nepusă în aplicare încă. Până pe 28 iulie, când e așteptată la pușcărie, s-ar putea aplica decizia alungării din Norvegia. Sigur, expulzarea implică încă un lucru: femeia nu-și va mai putea vedea copiii. De altfel, este previzibil ca, după sentința penală, Barnevernet să ceară din nou decăderea din drepturile părintești

Miercuri, Andreea își vede băieții pentru ultima dată!

Miercuri, 6 iulie, Andreea se va duce la cele două familii care au copiii în custodie. Singură, pentru că Roberto va fi în închisoare. Pe 6 iulie, ar putea fi ultima întâlnire a ei cu băieții, dacă se va pune în aplicare hotărârea de expulzare. O șansă ar mai fi: pe 1 iulie, legea norvegiană s-a schimbat și rudele părinților naturali au prioritate la darea în custodie. Tatăl româncei, Constatin Avrămescu, mi-a spus că a trimis actele prin intermediul Ministerului de Externe. Așteaptă o decizie, dar nu e încrezător.

Pușcărie și extrădare

Cu aceleași probe din dosarul civil, unde judecătorii nu le-au dat câștig de cauză, cei de la serviciile sociale au pornit și un dosar penal, sub acuzațiile de violențe împotriva unor minori. Deși în ianuarie 2015 acu za țiile erau „neîntemeiate” în opinia judecătorilor de civil, în octombrie același an, o instanță în condamnă pe Roberto Cruz și pe Andreea Avrămescu la câte 5 luni de închisoare și plata unei amenzi de 3000 de coroane. Decizia e atacată cu recurs, dar norvegienii nu așteaptă o hotărâre definitivă.

Pe 2 februarie 2016, Andreea Avrămescu primește o înștiințare că împotriva ei a fost deschisă o acțiune de expulzare definitivă de pe teritoriul Norvegiei. Abia din acest moment în această poveste apare și statul român. Pe 10 februarie, România este înștiințată de bizarul demers. Nu că are vreun efect, pentru că, pe 23 februarie, se decide expulzarea. Decizia nu este așteptată, prioritate având procesul penal, din cauza unei politici financiare „de eficiență” a statului norvegian.

Pe 13 iunie începe recursul. La sfârșitul săptămânii trecute, se termină și aici apare știrea momentului din această telenovelă presărată de victime și funcționari. Roberto Cruz și Andreea Sorina Avrămescu sunt condamnați definitiv la câte 2 luni de închisoare. Li se indică, prin decizie, și locul de detenție unde trebuie să se prezinte.

Roberto se prezintă la închisoare luni, 4 iulie.

Andreea este așteptată pe 28 iulie.