Dragnea îl caută pe magistratul care i-a semnat CONDAMNAREA

Dragnea îl caută pe magistratul care i-a semnat CONDAMNAREA

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că, împreună cu avocata sa, se va interesa cine a semnat motivarea deciziei de condamnare a sa la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul ”Referendumul”.

”Ce este foarte ciudat e că, după ce am depus contestaţia la Tribunal, a apărut brusc şi această motivare. Sigur că contestaţia noastră merge mai departe, judecătorii sunt chemaţi să vadă legalitatea deciziei. Nu vreau să mă pronunţ mai mult, pentru că doamna avocat trebuie să vadă motivarea Curţii, dar remarc că, dacă nu făceam acea contestaţie, nu apărea imediat această motivare. O să vedem şi noi cine a semnat această motivare, dacă cei care au semnat aveau dreptul legal să semneze asta, pentru că sunt multe prevederi foarte clare în legislaţia aferentă”, a declarat Liviu Dragnea, citat de news.ro.

La o remarcă a unui jurnalist că, odată motivarea deciziei dată, este oficial condamnat, preşedintele PSD a răspuns: ”Să vedem, contestaţia merge mai departe”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat motivarea în cazul condamnării la doi ani de închisoare cu suspendare a lui Liviu Dragnea, în dosarul ”Referendumul fraudat”.

Judecătorii de la Instanța Supremă motivează că este suficientă o pedeapsă cu suspendare, deoarece Liviu Dragnea nu are antecedente penale. De asemenea, magistraţii au ţinut cont şi de faptul că Dragnea s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat în faţa instanței.