Dovada că Vladimir Putin vrea război! Imagini alarmante la frontiera cu Ucraina. Alertă totală

Dovada că Vladimir Putin vrea război! Imagini alarmante la frontiera cu Ucraina. Alertă totală Turcia este un mediator important între Ucraina și Rusia Sursa: Sjankauskas | Dreamstime.com

Ministrul rus al Apărării a făcut declarații cu privire la situația tensionată de la frontiera Ucrainei, susținând că au început să fie retrase trupe militare. În ciuda acestor declarații, americanii susțin că nu au date oficial care să demonstreze retragerea, ci din contră. Sateliții companiei Maxar au surprins imagini care arată faptul că activitatea militară din Rusia persistă la scară largă.

Americanii continuă să dezmintă informațiile lansate în spațiul public de către ministrul rus al apărării cu privire la retragerea trupelor militare de la frontiera cu Ucraina. Pentru a întări declarațiile lor, compania americană de tehnologie spaţială Maxar arată cu ajutorul imaginilor din satelit faptul că la graniță este în continuarea o desfășurarea de activitate militară la scară largă.

Imaginile despre care vorbesc americanii au fost surprinse la mijlocul lunii februarie și prezintă modul în care rușii și-au organizat militarii. Ucraina este în continuare înconjurată pe trei laturi la granițele sale cu Rusia și Belarus, notează BBC.

SUA nu atrage atenția doar asupra forței militare. O preocupare extrem de mare o reprezintă spitalul de campanie, așezat în zona de antrenament Osipovii din nord-vestul Belarusului. Această așezare ar putea fi ceva obișnuit pentru un exercițiu pe teren la scară largă, însă ea ne duce și cu gândul la un conflict iminent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă Rusia vorbește despre o retragere, imaginile din satelit oferite de Maxar arată faptul că unele activități de trupe sunt mai apropiate de frontiera cu Ucraina. Pe data de 15 februarie, în fotografii a fost surprins un pod de ponton militar peste râul Pripyat. Acesta se află la mai puțin de 6 km de granița Belarusului cu Ucraina.

Sursa foto: Maxar

Intențiile Rusiei vor fi observate pe 20 februarie

Potrivit analiștilor de la McKenzie Intelligence Services, pe malul drept al râului din Belarus este o zonă mare de așteptare, acesta fiind un indicator al faptului că există intenții de a muta un număr mare de vehicule. O altă imagine prezentată de americani arată o artilerie autopropulsate sau tunuri de calibru mare montate pe un şasiu de tancuri, dispuse la Bresţk. Acestea se află la aproximativ 50 km de graniţa cu Ucraina.

În Belarus, la ora actuală, sunt aproximativ 30.000 de soldați ruși. Această desfășurare de ordine reprezintă o alertă atât pentru Ucraina, cât și pentru NATO, are ca alibi exerciții comune, ruso-belaruse, care urmează să se încheie pe 20 februarie.

Această dată este una cheie, în urma încheierii exercițiului comun, ar trebui retrase cea mai mare parte a forțelor ruse.