DOUĂ POVEŞTI DE EXCEPŢIE: Şi-au donat uterul propriilor fiice, care nu puteau să aibă copii VIDEO

DOUĂ POVEŞTI DE EXCEPŢIE: Şi-au donat uterul propriilor fiice, care nu puteau să aibă copii VIDEO

Primele două intervenţii chirurgicale ce presupun transplantul de uter de la mamă la fiică au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Universitatea din Gothenburg, Suedia.

Cele două femei care au primit câte un uter chiar de la cele care le-au dat viaţă au în jur de 30 de ani, una dintre ele a avut cancer cervical şi i-a fost extirpat uterul, în timp ce cealaltă s-a născut fără uter.

La cele două intervenţii complexe au participat 10 chirurgi care s-au specializat împreună încă din 1999 pentru asemenea procedură chirurgicală.

"Dacă uterele sunt acceptate de organismele celor două femei, într-un an vor putea începe procedura de fertilizare in vitro cu propriile lor ovule congelate", a spus Mats Brannstrom, profesor la catedra de obstetrică-ginecologie de la Universitatea din Gothenburg. El a mai precizat că mamele donatoare se simt deja bine, pot să meargă, iar în câteva zile vor fi externate. Chiar dacă mamele care au donat au peste 60 de ani şi au trecut şi de menopauză, uterele acestora sunt încă viabile. Transplant de uter de la o femeie decedată Un alt transplant de acest gen a avut loc anul trecut în Turcia. Medicii turci au făcut primul transplant de uter, donatoarea fiind atunci o femeie decedată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Succesul acestor transplanturi oferă speranţa pentru mii de femei care îşi dotresc să aibă un copil, dar  o pot face pentru că au suferit de cancer cervical sau s-au născut fără uter. VEZI AICI IMAGINI DIN TIMPUL OPERAŢIEI