Dosarul lui ”Number One” a fost retrimis în judecată de către procurorii DNA Cluj. Se vorbește de celebrul fond de rezervă al premierului

Dosarul lui ”Number One” a fost retrimis în judecată de către procurorii DNA Cluj. Se vorbește de celebrul fond de rezervă al premierului

Un afacerist din Cluj, cu mari intrări la fostul primar al orașului, Sorin Apostu, condamnat pentru corupție, a fost retrimis în judecată pentru trafic de influență. Călin Stoia îi spunea unui apropiat care îi cerea să intervină pentru o plată din fondul de rezervă al premierului, că pentru 100 de mii de euro nici nu se dă jos din pat.

Călin Stoia (foto) este acuzat de DNA Cluj că, ar fi promis că intervine pe lângă persoane cu funcții foarte înalte în Statul Român, pentru ca acesta să aprobe plata unei sume de un milion de euro, din fondul de urgență al Guvernului. Interceptarea, care este o probă la dosar, a fost făcută în timp ce procurorii DNA efectuau urmărirea penală în cazul lui Sorin Apostu.

Călin Stoia, prietenul lui Apostu, îi spunea unui apropiat, Ion Bujorel Bold, că pentru suma de 100.000 de euro, comisionul de zece la sută, nu se dă jos din pat și că ar putea interveni la ”Number One” sau la alți prieteni influenți pentru rezolvarea acestei cereri.

Norocul de la Înalta Curte poate fi un mare ghinion

Ne puteți urmări și pe Google News

Inițial dosarul a fost trimis în judecată de DNA, în anul 2012. La Tribunalul Cluj și la Curtea de Apel Cluj, judecătorii l-au găsit vinovat pe Stoia și l-au condamnat la închisoare cu suspendare.

La Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 16 decembrie 2013, magistrații au fost de altă părere și au dispus retrimiterea dosarului la DNA pentru refacerea urmăririi penale, pentru motivul că Stoia a fost audiat de procurori fără ca avocatul lui să fie prezent.

Între timp, afaceristul a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, în dosarul fostului primar al Clujului, Sorin Apostu. În acest dosar, Stoia a fost condamnat pentru dare de mită.

Dacă va fi găsit vinovat în noul dosar, Călin Stoia va putea face închisoare.

Stenograma

Discuția de la care a pornit dosarul de trafic de influență a fost interceptată pe data de 28.08.2011, între Călin Stoia și Ion Bujorel Bold în care primul se oferă să îl ajute pe al doilea în chestiunea alocării de bani din fondul de urgență al guvernului, condus atunci de Emil Boc, pentru lucrările efectuate de firma Onilserv SRL, în comuna Ionești, județul Argeș.

Stoia Călin Mihai: Hai zi cumetre. BOLD ION BUJOREL.: Fii atent cum e treaba, deci e totul OK, legal, frumos, e adresă făcută de prefect președintelui Consiliului Județean, înțelegi? E lucrarea din 2009 la niște drumuri, când au fost calamitățile alea, înțelegi? S.C.M.: Da. B.: Și de, oamenii au un milion de euro  de recuperat, și acuma, în prima tranșă, e făcut scrisoarea de ăștia, ți-am zis.. S.C.M.: De firma care o făcut lucrările? B.: Da, dar pe primărie, e făcută adresa pe primăria respectivă.    S.C.M.: Deci primăria o avut contract, firma respectivă cu primăria. B.: Da, deci nu apare firma, știi? Doar primăria apare. S.C.M.: Am înțeles. B.: înțelegi? și în prima tranșă ar fi vrut 500.000 euro, 540.000... S.C.M.: Stai puțin, e foarte important cine trebuie să plătească banii ăștia. Primăria care trebuie să-i primească de unde? B.: De la Guvern. S.C.M.: De la Guvern ce? De la Fondul de rezervă? B.: Da, Fondul de rezervă. S.C.M.: Ăla-i la dispoziția primului ministru. B.: Da, păi asta ți-am zis, că ăla merge... S.C.M.: și de ce nu-i dă? B.: Păi se face o listă acuma, că de aia e urgență, cică se face o listă acuma în care să se dea la mai mulți și știi cum e, care intră pe listă. Asta ne trebuie. S.C.M: Nu, că în momentul în care s-a angajat lucrarea, ea trebuie să fie bugetată. B: Ei, e din 2009, îți dai seama. Și nu și-au luat ăștia banii. Și sunt în cap. Deci sunt în cap că intră în toate c... urile acuma, cu bănci, cu toate prostiile și sunt disperați. S.C.M.: Măi frate, îți spun sincer și să nu mă înțelegi greșit, dar suma e prea mică ca să pot să declanșez o chestie de genul ăsta, bă, haide, dați-le la ăia un milion de euro. înțelegi? Adică eu am niște mecanisme prin care pot să declanșez o operațiune de genul ăsta, dar toate astea au niște costuri. B.: Păi normal că oamenii... S.C.M.:  îs oameni serioși, dacă  spun ajutați-mă și pe mine să ia ăla un milion ...pentru o sută de mii nu mă dau jos din pat. B.: Da, da, atunci da, prima tranșă e de 500 mii, următoarea e de 500, înțelegi? S.C.M.: înțeleg, de asta încerc să-ți spun, ca să ajungi acolo, în preajma lui number one, trebuie să ajungi prin niște oameni care au și ei anumite valori, înțelegi? și ăsta vine și spune, ce-mi iese mie la afacerea asta? O sută de mii? Sau 50 mii cum zici  tu? Păi pentru 50 mii nu mă dau jos din pat, frate. B.: Da.S.C.M.: Cam așa funcționează. Adică afacerea trebuie să fie suficient de interesantă ca să-i ... B.: Dar normal, e normal. Deci nu e pe ochi frumoși. S.C.M.: Am înțeles. Dar sunt niște costuri, asta încerc eu să-ți explic ție, că-s niște sume la care băieții care-i știu eu, care pot să influențeze chestia asta nu se deranjează. B.: Da, asta e. S.C.M.: Eu o să pun o întrebare. Ca să nu, așa de dragul tău, da eu cunosc fenomenul foarte bine. B.: Păi da, bine, pune o întrebare și zi, mă frate care ar fi costul, știi? S.C.M.: Cum? B: Pune-i o întrebare și zi băi care ar fi costul. Ca să știm. S.C.M.: îți spun acuma, 10% e întotdeauna. Ăsta-i costul. Neinteligibil B.: Da, un 10% asta e, dar no, știu eu, nu e o problemă, dar problema ............”