Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, şi Radu Ispas, administrator public CJ Braşov, au fost reţinut luni seară de procurorii DNA. Printre acuzaţiile reţinute în cazul lui Aristotel Căncescu se numără abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit documentelor de la dosar, citate de Agerpres, în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014, preşedintele CJ Braşov a fost desfăşurată 'o activitate infracţională vastă' în legătură cu gestionarea bugetului CJ Braşov şi în special cu activitatea de achiziţii publice, favorizând două firme de casă, de la care primea în schimb mită.

Anchetatorii susţin că el s-a folosit de ajutorul altor suspecţi, dar în special de ajutorul lui Radu Ispas, în interes propriu şi al firmelor SC Gotic SA şi SC Ramb Sistem SRL.

  • 'Aceste două firme deţineau cvasi-totalitatea contractelor derulate cu CJ Braşov, întrucât le erau acordate preferenţial prin încredinţare directă, ca urmare a dispoziţiei inculpatului Căncescu. (…) Infracţiunile de abuz în serviciu în dauna CJ Braşov comise în favoarea SC Ramb Sistem SRL, prin acordarea preferenţială a două contracte în 2007 şi 2008, firmă reprezentată de inculpatul Bîgiu Gabriel, au fost posibile prin abuzul în serviciu exercitat de către inculpatul Căncescu. Din probele administrate până în acest moment al cercetărilor a rezultat bănuiala rezonabilă că, în schimbul decontării abuzive a sumelor de bani în cuantum total de 664.180,54 lei către SC Ramb Sistem SRL, această societate ar fi realizat un teren de tenis la reşedinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov situată în localitatea Râşnov', se arată în referatul DNA.

CJ Braşov şi SC Ramb Sistem au încheiat în perioada 2007 – 2008 contractele: 'Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa', în valoare de peste 8 milioane lei, suplimentată prin act adiţional cu încă peste 5,5 milioane lei, pentru care 'în realitate datorită acţiunii infracţionale abuzive a lui Căncescu' s-a achitat din bugetul public al CJ Braşov suma de aproximativ 264.000 lei, ce reprezintă plată nejustificată; şi 'Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul 'Andrei Şaguna'', în valoare de peste 1,7 milioane lei, pentru care 'în realitate datorită acţiunii infracţionale abuzive a lui Căncescu' s-a achitat din bugetul public al CJ Braşov suma de peste 400.000 lei ce reprezintă plată nejustificată.