Evenimentul Zilei > Justitie > Dosarul Andreei Cosma, cea care l-a denunțat pe procurorul „Portocală”, retrimis la camera preliminară
Dosarul Andreei Cosma, cea care l-a denunțat pe procurorul „Portocală”, retrimis la camera preliminară

Dosarul Andreei Cosma, cea care l-a denunțat pe procurorul „Portocală”, retrimis la camera preliminară

Andreea Cosma, fiica fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, și fostă deputată PSD, aproape că o ia de la început cu dosarul în care a fost inculpată, în 2015, de colegii procurorului Mircea Negulescu, zis „Portocală”.

Astăzi, 8 iulie 2021, Curtea de Apel Ploiești a decis ca dosarul în care este judecată Andreea Cosma pentru complicitate la abuz în serviciu să fie retrimis în camera preliminară.

Curtea de Apel a constatat nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară desfășurata în acest dosar și a dispus ca, la momentul rămânerii definitive a hotărârii, cauza să fie trimisă serviciului Registratură, în vederea repartizării unui complet de judecător de cameră preliminară specializat în soluționarea cauzelor de corupție, s-a afișat pe portalul instanțelor de judecată. Tot acolo se menționează că decizia pronunțată poate fi atacată cu apel.

Anchetată din 2015 de DNA, în 2 decembrie 2018, notarul Andreea Cosma a fost condamnată de Înalta Curte la 4 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind vânzarea la prețuri subevaluate a unor terenuri. Aceste terenuri au intrat în proprietatea Parcului Industrial Plopeni – unitatea „Ciuperceasca” – în urma unui schimb de terenuri cu MApN.

Florin Anghel, fost deputat PDL și fost presedinte al CJ Prahova, și Dănuț Cornea, la data faptei președinte al Consiliului de Administrație al SC Plopeni Industrial Parc SA, cei care au generat schimbul de terenuri, au primit câte 4 ani inchisoare cu executare, în același dosar.

În ancheta lor, procurorii DNA au susținut că Dănuț Cornea și Florin Anghel au beneficiat de ajutorul notarului Andreei Cosma, care a acceptat să autentifice contractele de vânzare-cumpărare prin care SC Plopeni Industrial Parc SA a înstrăinat mai multe imobile ce faceau parte din activul ”Ciuperceasca”.

În iunie 2020, un complet de 5 judecători de la Înalta Curte a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Andreea Cosma este inculpata care s-a bucurat de avansurile procurorului Portocală, în timp ce fratele ei îl înregistra pe anchetator cum îi „paradea” pe cei care îl supărau.