Anunțul așteptat de milioane de pensionari. Dosarele de pensii intră la recalculare

Anunțul așteptat de milioane de pensionari. Dosarele de pensii intră la recalculare Pensionari. Sursa foto: Arhiva EVZ

Toate dosarele de pensii vor intra într-o procedură de recalculare, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan. Procesul trebuia să înceapă încă din anul 2019.

Toate dosarele de pensii vor intra în proces de recalculare.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că va da ordinul în baza căruia să fie declanșată procedura. Revizuirea se va face în baza unor informații ce vor fi folosite și la formula de recalculare a pensiilor. Ministrul a subliniat că această procedură trebuia să demareze încă din vara lui 2019.

„În acest moment aş putea spune că anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare. Legea care a fost vânturată în faţa a milioane de pensionari, cât se poate de cinic, va fi, cel mai probabil prorogată. În paralel cu calcularea pensiilor pe actuala formulă, pregătim o nouă lege, sustenabilă din punct de vedere financiar. Aceasta va aduce contributivitate şi echitate în sistemul de pensii, în așa fel ca anul viitor pensiile să intre la plată în acest sistem nou”, a declarat Raluca Turcan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ordinul de recalculare pentru pensii

Potrivit spuselor sale, joi, 28 ianuarie, va fi emis ordinul de ministru prin care să fie revizuite, evaluate toate dosarele de pensie.

„Începem acest proces de evaluare a dosarelor de pensie, aproximativ 5 milioane, cu structura actuală a Ministerului Muncii. Aceasta cu toate că inclusiv din anul 2019 ar fi trebuit pregătită infrastructura, echipamente, softuri şi oameni”, a spus Turcan, la postul public de televiziune.

Ea a precizat că după ce se definitivează programele pe fonduri europene, ministerul va face achiziții pentru urgentarea procesului. Ministerul va achiziționa echipamente, aplicații informatice și va plăti personal suplimentar. În opinia sa, ar fi nevoie de încă 500 - 1.000 de oameni care să fie implicaţi în recalcularea pensiilor.

Nu vor fi pensii reduse după recalculare

Ministrul Muncii a susţinut că procesul va fi laborios şi presupune ca toate dosarele să intre într-un format electronic pe anumiţi indicatori. Ulterior va fi elaborată o nouă lege a pensiilor.

Raluca Turcan a ținut să precizeze că în urma recalculării nu vor fi scăderi de pensii ci o recalculare care să reflecte contributivitatea. Cei care vor obține, pe noua formula, pensii mai mici vor rămâne la nivelul actual.

„Pensiile vor fi recalculate pe o formulă. Formula aceasta va fi introdusă în noua lege a pensiilor. Până când eu nu negociez această formulă cu toate partidele din coaliţie, cu partenerii sociali, nu voi putea s-o fac publică. De aceea, mâine voi prezenta indicatorii pe care îi vom lua în calcul în evaluarea acestor dosare. Îi voi introduce în acel şablon electronic, astfel încât, în momentul în care am formula finală. Astfel voi putea să jonglez cu ei”, a explicat Raluca Turcan.

Ea a adăugat că în momentul în care va fi finalizată legea, aceasta va include şi un mecanism predictibil de calcul al pensiilor.