Donald Trump, ținta unui atac terorist! Otrava acționează mai repede decât se credea

Donald Trump, ținta unui atac terorist! Otrava acționează mai repede decât se credea

Donald Trump, președintele SUA, a fost la un pas de moarte după ce a primit un pachet suspect ce conținea o otravă foarte puternică.

Un pachet care conţinea ricină, o otravă foarte periculoasă, a fost trimis la Casa Albă, dar a fost interceptat de forţele de ordine la începutul acestei săptămâni.

FBI şi Serviciul Secret investighează incidentul şi au două teste pe substanţa din pachet, confirmând că acesta conţinea ricină.

Pachetele şi corespondenţa pentru Casa Albă sunt verificate într-o unitate din afara sediului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este prima dată când Trump este ţinta unui atac cu ricină. Scrisori care conţin ingrediente de ricină au mai fost trimise preşedintelui şi unor şefi ai Pentagonului în 2018.

Acele scrisori au fost, de asemenea, interceptate şi un bărbat din Utah, William Clyde Allen III, a fost acuzat că le-a trimis.

Actriţa Shannon Guess Richardson a fost condamnată în 2014 pentru că a trimis scrisori care conţin ricină preşedintelui Barack Obama şi primarului din New York, Michael Bloomberg, scrie Antena3.

Ricina este o toxină vegetală extrasă din semințele de ricin. Ricina este una dintre cele mai toxice substanțe de origine vegetală cunoscute până în prezent. Doza toxică mortală la un om adult este 0,25 mg de ricină, care corespunde cu 2 – 4 semințe de ricin. Ricina este de două ori mai toxică decât veninul de cobra.

Rezistența la toxic este diferită în funcție de individ. Există relatări conform cărora unele persoane ar fi supraviețuit după un consum de 40 – 60 de semințe. Un rol important îl joacă, bineînțeles, cât de repede vomită intoxicatul.

Toxina acționează asupra stomacului, intestinelor, ficatului și rinichilor, ducând, în cele din urmă, la distrugerea globulelor roșii. La ingerarea unei doze toxice mortale, moartea se va instala după circa 36 – 72 de ore.

După ingerare urmează o stare de latență de câteva ore, urmată de stare de vomă, diaree, stare de slăbiciune, accelerarea ritmului cardiac , dureri abdominale, deshidratare, dilatarea pupilei oculare blocaj renal, paralizii medulare și moarte prin paralizia centrului respirator.

Dacă toxina este inhalată prin aerosoli apare edemul pulmonar, dar și paralizii și blocaj respirator. Până acum nu s-a gasit un antidot impotriva acestei toxine.