Donald Trump rupe negocierile de pace cu talibanii

Donald Trump rupe negocierile de pace cu talibanii

Un acord istoric pentru a pune capăt celor 18 ani de conflict în Afganistan a eșuat. Surprinzător, președintele SUA a anunțat că va pune capăt negocierilor de pace cu talibanii

Această nouă cotitură a evenimentelor este cu atât mai surprinzătoare cu cât negocierile cu talibanii erau un pas important înaintea dezangajării militare americane în Afganistan. Pe Twitter, Donald Trump a dezvăluit că, inițial, urma să se întâlnească, ieri, la Camp David, „separat” și în cel mai mare „secret” cu președintele afgan, Ashraf Ghani și cu „principalii conducători talibani”.

„Erau pe drum spre Statele Unite în seara aceasta”, dar „am anulat imediat întâlnirea”, a precizat, citat de AFP, Donald Trump pe Twitter. „Din păcate, pentru a încerca să crească presiunea”, talibanii „au recunoscut un atentat la Kabul în care au fost uciși unul din marii noștri soldați și alte 11 persoane”, a subliniat liderul de la Casa Albă pentru a justifica decizia spectaculoasă de a „pune capăt negocierilor de pace”.

Câte decenii vor să lupte?

Atacul de joia trecută a fost cel de-al doilea comis în câteva zile în Kabul (inclusiv doi români au fost uciși) și  revendicat de mișcarea talibană, în ciuda unui „acord de principiu” pe care negociatorul american Zalmay Khalilzad a declarat că l-a încheiat în urma discuțiilor de la Doha și pe care urma să-l prezinte președintelui Ghani.

„Ce fel de oameni sunt aceștia care ucid atâta lume pentru o așa zisă întărire a poziției pentru negocieri? Au eșuat și și-au agravat situația”, a lansat Trump. „Sunt incapabili să accepte o încetare a focului în timpul discuțiilor de pace, în schimb sunt capabili să ucidă nevinovați, deci probabil nu au mijloace pentru a negocia un acord semnificativ, a întrebat Trump.

„Mai multe decât SUA”, i-a răspuns Laurel Miller, fost responsabil al diplomației americane pentru Afganistan. Potrivit lui Miller, proiectul întâlnirii secrete a lui Trump cu liderii talibanilor „este o uriașă surpriză”. „De ce să o anulezi din cauza unor atacuri la Kabul tocmai când talibanii și-au multiplicat recent atentatele? Nu este clar”, a declarat Miller.

Un acord de pace cu talibanii trebuia să permită debutul unei retrageri progresive a trupelor americane din Afganistan.

Administrația Trump a angajat, acum un an, negocieri directe și inedite cu talibanii – pe care i-a îndepărtat de la putere de la începutul intervenției americane în Afganistan, după atentatele din 11 septembrie 2001 făcute de Al-Qaida (cu care talibanii sunt „frați de cruce”).

13.000-14.000 de soldați de repatriat

Un acord era pe punctul de a fi realizat pentru a permite o retragere progresivă a celor 13.000-14.000 de soldați americani din Afganistan, în schimbul garanțiilor antiteroriste din partea talibanilor, unei „reducere a violențelor” și lansării negocierilor de pace directe cu autoritățile din Kabul, ceea ce insurgenții talibani au refuzat până acum.

Ne puteți urmări și pe Google News