Don Quijote - 420 de ani de la apariția romanului scris de Cervantes
- Florian Olteanu
- 16 ianuarie 2025, 18:17

Don Quijote - 420 de ani de la apariția romanului scris de Cervantes. Cum a influențat acest roman literatura universală?
„Nu te mai lupta, omule, ca Don Quijote, cu morile de vânt!” este o frază pe care măcar o dată am auzit-o în viață. Dar ce se ascunde în spatele acesteia?
Autorul lui Don Quijote - scriitorul Miguel de Cervantes Saavedra, erou de război
„El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha” este un roman scris de către spaniolul Miguel de Cervantes Saavedra. Primul volum al romanului a apărut la 16 ianuarie 1605, la Madrid. Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616) a fost o prezență controversată în Spania catolică a secolelor XVI-XVII. A trăit în vremea domniei regelui Filip al II-lea.
Miguel de Cervantes, părintele literar al lui Don Quijote a participat ca militar combatant la Bătălia Navală de la Lepanto din 7 octombrie 1571, contra flotei otomane conduse de amiralii sultanului Selim II, fiul lui Suleyman Magnificul, După această bătălie, a rămas fără o mână.
Părintele literar lui Don Quijote, călător și erou în detenția algeriană
Părintele literar al lui Don Quijote, Miguel de Cervantes Saavedra a fost un călător și un erou. Înainte de Lepanto, a călătorit în Italia. În Italia, a ajuns pentru că ar fi rănit un nobil într-un duel. Regele Filip al II-lea ar fi fost înfuriat. În Italia, Cervantes a intrat în serviciul viitorului cardinal Acquaviva. L-a însoțit pe acesta în călătorii la Palermo, la Milano, la Florența, Veneția, Parma Ferrara. La Lepanto, a luptat pe nava Marquesa, comandată de căpitanul Diego de Urbina, în serviciul căruia intrase.
După bătălie, prin 1574, a avut parte de o cumpănă. A căzut prizonier în timpul unei călătorii navale la turci. Aceștia l-au întemnițat în Algeria pentru cinci ani. În această perioadă, a încercat de patru ori să evadeze.
Romanul, o satiră a luptelor cavalerești
Don Quijote este un personaj tragic și comic. Este însoțit de un scutier, Sancho Panza călare pe un măgar. El călărea o iapă scheletică Rozinante. Se luptă cu morile de vânt pe care le crede dragoni. Își declară dragostea pentru Dulcineea din Toboso o persoană inexistentă. Visează să aibă o insulă a sa.
Când se trezește din lunga sa rătăcire, se stinge din viață. Sancho încearcă fără succes să-l readucă în lumea fantastică în care trăise. Luptele cavalerești din vremea Cruciadelor dar și după aceea au fost conduse eronat, defectuos. Au murit războinici care credeau că idealul ține loc de strategie.
Popularitatea lui Don Quijote ca personaj a determinat publicarea în 1615 a ultimei părți