Dominic Fritz a concediat o funcționară. A fost în conflict și cu fostul primar
- Andreea Vlad
- 18 iulie 2023, 18:34
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a concediat o funcționară acuzată, printre altele, că s-a dus la lucru cu un tricou pe care scria „Stop abuzurilor din administrația locală”.
În urma cercetării disciplinare, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a concediat o funcționară celebră pe plan local. Aceasta a fost acuzată, printre altele, că a purtat la birou un tricou pe care scria „Stop abuzurilor din administrația locală”.
Abateri disciplinare repetate
„Pe parcursul procesului de sancționare, funcționarul a primit măsuri disciplinare din ce în ce mai severe, însă nu a manifestat nicio intenție de a-și schimba comportamentul. Astfel, s-a impus în baza legii, decizia de încheiere a contractului de muncă. Funcționarul public nu și-a îndeplinit în mod repetat atribuțiile de serviciu, a creat obstacole în desfășurarea activității colegilor, a furnizat informații eronate cetățenilor, ceea ce a adus prejudicii activității departamentului din care făcea parte, precum și instigarea cetățenilor să încalce legea”, a transmis Primăria Timișoara.
Primăria Timișoara a completat că„nu tolerează astfel de comportamente în rândul corpului funcționarilor publici, care au obligația să manifeste respect față de cetățean și să-și ducă la îndeplinire atribuțiile de serviciu în mod profesionist și competent”.
Mirela Toc va face plângere penală
Deși instituția nu a făcut public numele funcționarului concediat, liderul de sindicat Tiberiu Negrei a transmis că e vorba de Mirela Toc, funcționară aflată în conflict și cu fostul edil Nicolae Robu în mandatul acestuia. Mirela Toc a anunțat că va contesta decizia de concediere în instanță și va face plângere penală.
„Ce n-a făcut fostul primar Nicolae Robu a pus în practică Dominic Fritz pentru că eu sunt cea care a sesizat instituțiile statului cu privire la salubrizarea stradală, nepunerea în aplicare a deciziilor Curții de Conturi. Sunt avertizor în interes public, nu trebuia să fiu concediată. Completez plângerea penală”,a declarat Mirela Toc.
Funcționara a făcut publice documente intene
Funcționara cercetată disciplinar a mers la lucru cu un tricou pe care scrie „Stop abuzurilor din Administrația Publică Locală Timișoara” (în față) și „DNA, DIICOT, PARCHET” (în spate).
Aceasta a refuzat instructajul făcut de un polițist local cu care trebuia să meargă în control. Mirela Toc a făcut public un document care arată angajați ai Primăriei Timișoara cerând ca solicitanții de informații de interes public să fie puși la plată.
În decembrie 2022, în contextul unor sesizări privind ilegalități în cadrul Primăriei Timișoara, Mirela Toc, angajată a Serviciului Protecția Mediului, Managementul Deșeurilor și Salubrizare, a fost desemnată de primarul Dominic Fritz, împreună cu un alt coleg, să facă parte dintr-o echipă mixtă (funcționari-polițiști locali-angajați ADID-Retim). Echipa avea sarcina să verifice tomberoanele pentru a vedea dacă regulile de colectare selectivă a deșeurilor sunt respectate.
A fost în conflict și cu Poliția Locală Tmișoara
Mirela Toc și Florin Crișovan au fost chemați la sediul Poliției Locale Timișoara. de un polițist local, pentru instructaj cu privire la controlul care urmează să fie făcut. Cei doi au refuzat instructajul.
Ulterior șeful Poliției Locale Timișoara Atilla Hajdu a sesizat Comisia de Disciplină a Primăriei Timișoara. „Aceste manifestări ale doamnei Mirela Toc aduc atingere atât prestigiului Primăriei Timișoara, cât și al Poliției Locale Timișoara și creează un grav prejudiciu de imagine celor două instituții, fiind astfel incidente art. 492 alin. 2, lit g din OUG 57/2019 privind Codul Adminitrativ”.
Comisia de disciplină a Primăriei Timișoara a fost sesizată cu privire la Mirela Toc și de șefa directă a acesteia, Camelia Bobei, care o acuză că a publicat pe pagina sa de Facebook un document intern din Primăria Timișoara.
A vrut să intre în USR, dar a fost refuzată
Mirela Toc a fost într-un conflict și cu Nicolae Robu după ce a reclamat în mod repetat fapte din Primăria Timişoara pe care le considera abuzuri sau acte de corupţie.
În perioada disensiunii cu Nicolae Robu, când Dominic Fritz nu era încă anunţat candidat al USR la Primăria Timişoara, Mirela Toc a vrut să se înscrie în USR. A dorit să intre în cursa internă pentru a fi desemnată candidat la funcţia de primar al Timişoarei din partea USR. Cererea de intrare în USR a Mirelei Toc i-a fost, însă, respinsă, potrivit Adevarul.