Doliu uriaş în lumea muzicii! A murit o adevărată legendă. A fost răpus de o boală teribilă
- Maria Miron
- 22 februarie 2022, 23:48
Solistul trupei rock din anii 1960, Gary Brooker, a încetat din viață, la vârsta de 76 de ani, după o luptă grea cu cancerul. Anunțul a fost făcut de casa lui de discuri.
Gary Brooker a decedat sâmbătă, chiar în locuința sa, după o perioadă de luptă cu cancerul.
„Lumina orice încăpere în care intra, iar bunătatea lui faţă de o familie multilingvă de fani a fost legendară”, au scris membrii trupei. “S-a remarcat prin individualitatea, integritatea şi, uneori, excentricitatea sa încăpăţânată. Inteligenţa lui mordantă şi apetitul pentru ridicol l-au făcut un povestitor de nepreţuit”, au spus cei din trupă.
Fragmente din viața lui Gary Brooker
La doar 14 ani, solistul punea bazele primei sale trupe, numite The Paramounts, pentru ca în 1966 să cunoască adevăratul succes cu trupa Procol Harum, cea care l-a consacrat.
Piesa „A Whiter Shade Of Pale” a devenit imediat unul dintre cele mai cunoscute single-uri din toate timpurile, vânzând milioane de copii peste tot în lume.
Brooker a susținut concerte alături de alți artiști faimoși, precum Eric Clapton, Ringo Starr, Bill Wyman, George Harrison, Alan Parsons Project și alții.
Rock and Roll Hall of Fame a introdus hitul lui Brooker în categoria single-urilor celebre, iar creatorul piesei a primit titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) în anul 2003.
Lumea filmului pierde încă un mare actor, cunoscut pentru zâmbetul şi personalitatea sa jovială
Frank Pesce, care a jucat în ”Top Gun”, ”Midnight Run” şi ”Miami Vice”, a murit la vârsta de 75 de ani.
Lumea filmului pierde încă un mare actor, cunoscut pentru zâmbetul şi personalitatea sa jovială. Frank Pesce, care a jucat în ”Top Gun”, ”Midnight Run” şi ”Miami Vice”, a murit la vârsta de 75 de ani.
O boală cumplită l-a lovit în ultimii ani pe actorul Frank Pesce, care, de-a lungul carierei, a apărut în seriale precum „Kojak”, „Knight Rider”, „Blue Thunder”, „The Greatest American Hero”, „Matlock”, „Who’s the Boss?” şi „The Master”.
Actorul suferea de demență, iar familia a anunțat abia acum că acesta a murit pe 6 februarie. Frank Pesce s-a născut în 1946, în New York. Printre prietenii săi se numărau staruri precum Sylvester Stallone, Tony Danza şi Robert Forster.
Într-o declarație pentru Variety, Tammy Scher, iubita lui Pesce, a declarat: „L-am întâlnit pe Frank într-un moment foarte prost al vieții mele. Întotdeauna a spus că m-a salvat și avea dreptate. Nu am mai întâlnit pe nimeni ca el. Frank a fost o forță mai mare decât viața sau decât orice alt personaj de ficțiune, mereu amuzant, intrigant și fascinant. Nu se temea să abordeze pe oricine și să facă imediat cunoștință cu el. Celebritățile se înghesuiau să fie în preajma lui, deoarece avea o enciclopedie de cunoștințe despre muzică și filme.”