Doliu în cinematografia românească. A murit fondatorul primului cinematograf de arhivă din Bucureşti

Doliu în cinematografia românească. A murit fondatorul primului cinematograf de arhivă din Bucureşti

Tudor Caranfil, tatăl regizorului şi scenaristului Nae Caranfil, a decedat sâmbătă dimineaţă, la vârsta de 88 de ani, în locuinţa sa din Bucureşti. Vestea tristă a fost confirmată de criticul de film Irina –Margareta Nistor

 „Am călătorit mult împreună şi am văzut multe filme. M-a format”, a spus Nistor.

Tudor Caranfil s-a născut în anul 1931, la Galaţi. După terminarea gimnaziului a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie la Universitatea din Bucureşti. Absolvent al acestei facultăţi, Tudor Caranfil s-a dedicat filmologiei, potrivit newsteam.ro

Din 1959 a fost criticul cinematografic al cotidianului Informaţia Bucureştiului unde, între 1960 şi 1970, a redactat săptămânal pagina de cinema „Carnet de cinefil”, potrivit cartepedia.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

În 1962, a fondat primul cinematograf de arhivă denumit „Prietenii filmului” din Bucureşti pe baza căruia va fi creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română.

 

Din 1970 a activat, cu precădere, în televiziune, unde a realizat, între 1972 şi 1977, un popular magazin săptămânal de cultură cinematografică intitulat „Vârstele peliculei”, emisiune continuată din 1990 până în 1997.

 

De-a lungul carierei sale, a participat la numeroase festivaluri, între care Los Angeles, Locarno, Oberhausen, Cottbus, Lübeck, Namur, Rotterdam, Odesa şi Kiev, precum şi la principalele festivaluri de film din România.

În 2011 a primit Premiul „D.I. Suchianu” pentru întreagă carieră de critic şi istoric de cinema.