Doi puști au plănuit un jaf ca în filme la magazinul sătesc. Ce surpriză au avut
- Georgeta Petrovici
- 14 februarie 2020, 16:08
Doi adolescenți au încercat să jefuiască un magazin, însă amenințând personalul cu un pistol de jucărie. Întreaga desfășurare pare ruptă din filme.
Fapta s-a întâmplat în Argeș. Este vorba de doi tineri, de 16, respectiv 19 ani. Care au pus la cale un jaf așa cum au văzut în filme. Mai mult, și-au acoperit și fețele cu bandane. Ei au pătruns în noaptea de miercuri spre joi într-un magazin din Curtea de Argeș și au cerut vânzătoarei să le dea toate încasările, amenințând-o cu un pistol, arată reprezentanții IPJ Argeș. Femeia însă a fost tare pe poziție. Le-a spus calm că nu le dă nimic și că sună și la poliție. Ceea ce a și făcut, imediat după ce, speriați, puștii au fugit.
„În ziua de 13 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au fost sesizaţi că, în cursul nopţii (…), în jurul orei 2,30, doi tineri ar fi pătruns într-un magazin cu program non-stop din acelaşi municipiu, iar sub ameninţarea unui pistol ce părea a nu fi real ar fi solicitat vânzătoarei să îi predea încasările. Imediat, poliţiştii au început verificările, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie calificată”, arată sursa citată.
Adolescenții au fost identificați de polițiști, care au obținut mandate de percheziție la locuințele lor, de unde au ridicat mai multe probe. „Din cercetări s-a stabilit că cei doi, respectiv un tânăr de 19 ani şi un minor de 16 ani, ambii din Valea Iaşului, ar fi pătruns în incinta societăţii comerciale având feţele acoperite, iar sub ameninţarea unui pistol cu bile, ar fi solicitat vânzătoarei să le dea sumele de bani aflate în casa de marcat. Persoana vătămată a reacţionat calm şi a refuzat să le dea sumele de bani, iar autorii au părăsit incinta”, au mai arătat polițiștii. Sursa: Libertatea