Doi polițiști, împușcați mortal în fața sediului poliției din Trieste (VIDEO)

Doi polițiști, împușcați mortal în fața sediului poliției din Trieste (VIDEO)

Mai multe focuri de armă au fost auzite vineri după-amiază în centrul orașului italian Trieste, în fața sediului poliției, anunță cotidianul local Il Piccolo.

În urma acestui atac, care a avut loc în jurul orei 17:00 locale, doi polițiști au fost grav răniți. Aceștia au fost transportați de urgență la spital, dar din păcate au decedat.

Decesul a fost anunțat de comisariatul de poliție, potrivit sursei citate.

Autorul atacului ar fi presupusul autor al unui fost comis în cursul dimineții.

Ne puteți urmări și pe Google News

În jurul clădirii poliției a fost creat un perimetru de securitate, accesul în zonă fiind blocat de mai multe mașini ale poliției. La fața locului au fost trimise și câteva ambulanțe.

La circa 40 de minute după atac, cartierul general al poliției a transmis un comunicat cu câteva detalii.

”De azi dimineață, forțele de ordine erau în căutarea unui hoț al unui scuter. Au fost reținute două persoane și conduse la comisariat, pentru a fi interogate, în cadrul anchetei. Una dintre persoane a distrat atenția polițiștilor, iar cealaltă a început să tragă”, se arată în comunicatul poliției.