Doi morți înțepați de albine, într-o lună, în aceeași pădure din Vaslui

Doi morți înțepați de albine, într-o lună, în aceeași pădure din Vaslui

Adrian I., în vârstă de 41 de ani, a suferit un stop cardiorespirator, prin soc anafilactic, într-o pădure din localitatea Horga, comuna Epureni. Șocul anafilactic a fost provocat de înțepăturile de albine

Omul a murit în 45 de minute. Este a doua victimă a albinelor sălbatice din pădurea Horga, județul Vaslui, în decurs de o lună de zile. Victima în vârstă de 41 de ani, Adrian I., din satul Horga, comuna Epureni se afla în pădure, pe un drum forestier greu accesibil, aflat pe raza comunei Zorleni, împreună cu un reprezentant al Ocolului Silvic, el intenționând să-și cumpere lemne pentru iarnă.

A fost înțepat de albine si, în mai puțin de un minut, acesta a căzut secerat, prezentând simptomele unui șoc anafilactic. Imediat, cel de lângă el a sunat la 112, cerând ajutor. Echipajul medical SAJ a ajuns cât a putut de repede, a mers chiar si cu o cărută la locul tragicului eveniment, dat fiind drumul dificil, însă, la fata locului, în ciuda manevrelor de resuscitare, pentru barbatul de 41 de ani nu s-a mai putut face nimic, informează colegii de la ziarul vasluian Vremea Nouă.

Pădurar omorât de albine, în același loc

Este al doilea caz din ultima lună, când o persoană alergică este atacată de albine în această pădure. Primul caz a fost al pădurarului din comuna Banca, Aurel Stângaciu, de 47 de ani, care s-a stins la scurt timp, după ce a fost înțepat de albine, în luna septembrie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News