Igor Dodon a ÎNVINS! CCM i-a dat DREPTATE în cazul RETRAGERII cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu
- Antonia Hendrik
- 26 aprilie 2018, 15:46
Igor Dodon are motive de bucurie deoarece în urma sesizării deputaților Artur Gutium şi Vladimir Cernat, depusă la Curtea Constituțională privind controlul constituţionalităţii a două sintagme din Legea cetățeniei – textele: „sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală” și „prin ascunderea unui fapt pertinent”, care au stat la baza retragerii cetățeniei lui Traian Băsescu, de către șeful statului, Igor Dodon, au fost declarate inadmisibile.
În decizia sa, CCM a menționat următoarele: „Se declară inadmisibilă sesizarea lui Artur Gutium şi Vladimir Cernat, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, privind controlul constituţionalităţii textului „sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală" din Legea cetăţeniei Republicii Moldova”.
Decizie „este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.
Reamintim faptul că Igor Dodon i-a retras cetățenia Republicii Moldova, fostului președinte al României, Traian Băsescu, la începutul lunii ianuarie 2017, notează tv.md