DNSC avertizează asupra riscurilor rețelelor Wi-Fi gratuite: datele personale și financiare pot fi expuse

DNSC avertizează asupra riscurilor rețelelor Wi-Fi gratuite: datele personale și financiare pot fi expuse

Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spații publice poate reprezenta un risc pentru securitatea datelor personale și financiare, averizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Cât de periculoase sunt rețelele Wi-Fi gratuite

Specialiștii explică felul în care rețelele publice de internet pot să fie exploatate de atacatori pentru interceptarea informațiilor sensibile sau pentru direcționarea utilizatorilor către pagini frauduloase.

Experții în securitate cibernetică de la DNSC recomandă o atenție sporită înainte de conectarea la o rețea wireless disponibilă în spații publice.

Printre semnalele care pot indica un potențial pericol se numără rețelele nesecurizate, care permit accesul fără verificări suplimentare, dar și denumirile generice sau suspecte, precum „Airport_Free_WiFi”.

Un alt semnal de alarmă, potrivit specialiștilor DNSC, îl reprezintă solicitarea unor date personale care nu par necesare pentru conectare.

De asemenea, utilizatorii ar trebui să fie precauți dacă, după conectarea la rețea, sunt redirecționați către site-uri necunoscute sau pagini cu un aspect îndoielnic.

Funcția de conectare automată la rețele Wi-Fi ar trebui dezactivată

Pentru a reduce riscurile, Directoratul Național de Securitate Cibernetică recomandă dezactivarea funcției de conectare automată la rețelele Wi-Fi disponibile în apropiere.

Wi-Fi

Wi-Fi. Sursa foto. Pixabay

Atunci când este posibil, utilizatorii de internet ar trebui să verifice denumirea exactă a rețelei cu personalul aeroportului, hotelului, cafenelei sau al instituției sau companiei în care se află.

În cazul operațiunilor sensibile, precum tranzacțiile financiare sau accesarea conturilor importante, specialiștii DNSC recomandă folosirea funcției de date mobile a telefonului în locul unei rețele publice.

Autentificarea în doi pași, o măsură de precauție necesară

O măsură suplimentară de protecție pe internet este activarea autentificării în doi pași (2FA) pentru serviciile esențiale, mai recomandă experții.

DNSC atrage atenția că o rețea gratuită nu este automat și sigură, iar utilizatorii trebuie să fie atenți la informațiile pe care le transmit online, pentru a se feri de probleme.

„Vacanța înseamnă relaxare, dar și atenție la detalii. O conexiune gratuită nu ar trebui să te coste datele personale”, semnalează, în final, DNSC.