Încă o ÎNFRÂNGERE RĂSUNĂTOARE pentru DNA Ploiești! Procurorii CEREAU CONDAMNARE într-un dosar FĂRĂ PROBE

Încă o ÎNFRÂNGERE RĂSUNĂTOARE pentru DNA Ploiești! Procurorii CEREAU CONDAMNARE într-un dosar FĂRĂ PROBE

Dosar bazat doar pe denunț la DNA Ploiești. Curtea de Apel din orașul prahovean a motivat decizia prin care îl achită pe fostul vicepreședinte al ANAF, Romeo Nicolae. Acesta fusese trimis în judecată pentru un presupus trafic de influență. Decizia judecătorilor rată faptul că nu se putea constata vinovăția dincolo de orice dubiu rezonabil, în lipsa probelor substanțiale.

Soluția judecătorilor de la Ploiești a fost dată în baza art. 16 alin 1) lit. c) din Codul de procedură penală, în care este prevăzut faptul că „nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”, conform Luju.ro.

În rechizitoriu, care, conform informațiilor ajunse în presă, ar fi fost întocmit de fostul procuror Mircea Negulescu, alias „Portocală”, procurorii susțineau că Nicolae s-ar fi folosit de funcția sa pentru a primi 5.000 de euro de la o societate comercială, denunțător în această cauză. Mai exact, procurorii de la DNA Ploiești susțin că Nicolae, la momentul în care îndeplinea funcția de consilier superior în cadrul ANAF - Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, ar fi primit banii în lei de la firma respectivă, după ce a lăsat să se înțeleagă că ar fi putut obține o soluție favorabilă, prin influențarea factorilor de decizie, a unei contestații formulate în contra unei decizii de impunere.

Întregul caz al unității teritoriale a parchetului anticorupție s-a bazat pe acest denunț, fără a fi aduse alte probe, după cum remarcă și judecătorii.

„Curtea are in vedere doar insuficienta materialului probator necesar pentru pronuntarea unei solutii de condamnare pentru infractiunea de trafic de influenta, organul de urmarire penala limitand aproape inexplicabil aria actelor investigative specifice”, se arată în motivare, potrivit sursei citate.

În motivare se mai arată și faptul că simpla interceptare a unei convorbiri între cele două părți implicate nu reprezintă un motiv suficient pentru condamnare, nedemonstrând, dincolo de orice dubiu rezonabil, vina inculpatului.

În finalul deciziei, se menționează că nu poate exista o condamnare care să se bazeze doar pe un denunț.

„In nici un caz, doar pe baza declaratiilor date de martorul denuntator nu este posibila pronuntarea unei solutii de condamnare”, transmit judecătorii.

Întregul material poate fi citit pe Lumea Justiției.