Evenimentul Zilei > International > Dispozitiv de securitate uriaș pentru vizita lui Macron la locul atentatului islamist
Dispozitiv de securitate uriaș pentru vizita lui Macron la locul atentatului islamist

Dispozitiv de securitate uriaș pentru vizita lui Macron la locul atentatului islamist

După atentat, Macron a vizitat școala din Conflans-Saint-Honorine, unde preda profesorul,ucis și s-a întâlnit cu cadrele didactice. Un reporter de la Associated Press a văzut sosind la fața locului trei ambulanțe, polițiști înarmați au înconjurat zona, iar dubele poliției s-au plasat și pe străzile din apropiere. Nimic de obiectat rămâne însă, o întrebare: pe copii și profesori cine îi apără?. Iată ce scrie USA Today

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat ceea ce, potrivit declarațiilor sale, ar fi fost un “atac terorist islamist” împotriva unui profesor de istorie care, vineri, a fost decapitat într-o suburbia a Parisului, el cerând totodată națiunii să se arate unită împotriva extremismului.

Autoritățile au precizat că profesorul discutase în clasă despre caricaturile cu Profetul Mohammed. După decapitarea de vineri, presupusul asasin a fost împușcat mortal de poliție.

Procuratura a precizat că un procuror francez specializat în probleme legate de terorism a deschis o anchetă cu privire la această crimă despre care se crede că s-ar încadra în actele de terorism.

Polițiști înarmați au înconjurat zona, iar dubele poliției s-au plasat și pe străzile din apropiere

După incident, Macron a vizitat școala din Conflans-Saint-Honorine, unde preda profesorul, și s-a întâlnit cu cadrele didactice. Un reporter de la Associated Press a văzut sosind la fața locului trei ambulanțe, polițiști înarmați au înconjurat zona, iar dubele poliției s-au plasat și pe străzile din apropiere.

“Unul dintre compatrioții noștri a fost ucis astăzi pentru că preda lecții… despre libertatea expresiei, despre libertatea de a crede sau nu”, a spus Macron. El a mai spus că atacul nu trebuie să dezbine Franța, din cauză că tocmai asta vor extremiștii. “Trebuie să stăm uniți laolaltă, în calitate de cetățeni “, a mai spus el.

Nemiloasa asasinare a profesorului s-a înregistrat în localitatea Conflans-Sainte-Honorine, iar suspectul a fost omorât de poliția din Eragny, o localitate învecinată.

Un oficial din partea poliției a declarat că suspectul – înarmat cu un cuțit și cu o armă cu aer comprimat, care lansează bile din plastic – a fost împușcat mortal la aproape 600 de metri depărtare de locul în care a fost omorât profesorul, întrucât el nu a răspuns ordinului de arunca armele și a acționat într-o manieră amenințătoare.

Un oficial al poliției a declarat pentru AP că profesorul primise amenințări după ce, în urmă cu aproximativ 10 zile, el deschisese “o dezbatere” despre caricaturi. Părintele unui elev a depus o plângere împotriva profesorului, a mai spus un alt oficial al poliției, care a adăugat însă că presupusul asasin nu avea vreun copil înscris la școala respectivă.

Identitatea suspectului nu a fost dezvăluită, dar presa franceză a relatat că suspectul era un cecen în vârstă de 18 ani, născut la Moscova. Această informație nu a putut fi însă confirmată imediat.

Identitatea celor doi oficiali ai poliției care au făcut declarații reporterilor AP nu a putut fi dezvăluită din cauză că ei nu fuseseră autorizați să discute despre mersul anchetei.

“Nu ne așteptam la așa ceva“, a declarat Remy Tell, un localnic, pentru canalul TV CNews. El a calificat orașul ca fiind unul pașnic.

Macron lucrează la redactarea unui document pe tema islamiștilor radicali

Acesta este cel de-al doilea incident cu substrat terorist semnalat după deschiderea procesului în cazul masacrului din ianuarie 2015, declanșat în redacția ziarului satiric Charlie Hebdo după publicarea unor caricaturi cu profetul Islamului.

După deschiderea procesului, ziarul a republicat caricaturile pentru a sublinia dreptul la liberă exprimare. Cu exact trei săptămâni în urmă, un tânăr din Pakistan a fost arestat după ce a înjunghiat doi oameni în fața fostului sediu al redacției, dar victimele au scăpat cu viață. Tânărul a declarat poliției că a fost indignat de publicarea caricaturilor.

Incidentul survine într-un moment când guvernul lui Macron lucrează la redactarea unui document pe tema islamiștilor radicali care, potrivit autorităților, creează o lume paralelă contrară principiilor Republicii Franceze.

Potrivit unui raport al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, o instituție cu sediul în Washington D.C., extremiștii de dreapta s-au făcut vinovați de 76% dintre atacurile teroriste și comploturile semnalate în 2019 și de 90% dintre atacurile semnalate în prima jumătate a anului 2020.

https://eu.usatoday.com/story/news/world/2020/10/16/teacher-beheaded-terrorist-attack-france-after-muhammad-debate/3684305001/ 

Traducerea: Rador

 

Anunț de ultimă oră. Ministrul Educației spune când se închid școlile. UPDATE

Momente de groază la spital. S-a „pedepsit” crunt pentru că și-a îmbolnăvit familia