Disney+ ar putea oferi acces gratuit la filme și seriale. Ce trebuie să știe utilizatorii

Disney+ ar putea oferi acces gratuit la filme și seriale. Ce trebuie să știe utilizatoriiDisney. Sursa foto: Facebook

Disney analizează posibilitatea lansării unei versiuni gratuite a platformei Disney+, într-o încercare de a atrage mai mulți utilizatori și de a-și extinde prezența pe piața serviciilor de streaming. Deși proiectul nu a fost aprobat oficial, surse din industrie susțin că ideea este intens discutată în companie, potrivit Business Insider.

Disney+ ar putea avea o versiune gratuită

Propunerea ar fi fost prezentată în timpul unei ședințe interne de responsabilul pentru produse și tehnologie al companiei. Deocamdată, Disney nu a luat o decizie finală privind lansarea serviciului și nici nu a stabilit forma pe care aceasta ar urma să o aibă.

Din acest motiv, nu există informații despre un posibil calendar de lansare.

Posturi TV

Posturi TV. Sursa foto: Dreamstime.com

Ce ar putea include varianta fără abonament

Dacă proiectul va fi aprobat, versiunea gratuită a platformei Disney+ ar urma să ofere acces la o bibliotecă limitată de filme și seriale.

În același timp, utilizatorii ar putea avea parte de reclame și de unele restricții față de abonamentele plătite. Printre limitările analizate se numără o calitate mai redusă a imaginii și a sunetului, dar și lipsa unor funcții precum descărcarea conținutului pentru vizionare offline.

Strategia prin care Disney vrea să atragă noi utilizatori

O variantă gratuită ar putea funcționa ca o modalitate prin care utilizatorii să testeze platforma înainte de a opta pentru un abonament plătit.

Totodată, această strategie ar putea permite companiei să concureze mai eficient pe segmentul serviciilor gratuite de streaming, dominat în prezent de YouTube.

O nouă direcție pentru platformele de streaming

Posibila lansare a unei versiuni gratuite vine într-un context în care marile platforme de streaming au majorat prețurile abonamentelor și au introdus planuri mai ieftine, susținute prin reclame.

Dacă Disney va merge mai departe cu acest proiect, compania ar putea deschide o nouă etapă în evoluția serviciilor de streaming. Potrivit celor din domeniu, strategia ar putea fi aleasă și de alte companii.