Fusese invitat la Gala Tezaurelor Umane Vii. Să i se decerneze titlul. De Tezaur. Nu-l văd câtuşi de puţin impresionat. E obosit doar. Cum să nu fie, după mai bine de 40 de ani de muncă, dedicaţi lemnului?!

“Încă o diplomă, pe lângă alte 300”

După ce i-am dat bineţe, l-am întrebat ce mai face. E bucuros de o vorbă bună. Mai e un ceas până începe festivitatea. Aşa că timp îi destul. Să povestească.

Îl întreb ce înseamnă pentru el că va fi Tezaur Uman Viu. Nu schiţează niciun gest anume. “Vine prea târziu!”, adică la cei 72 de ani ai săi. Am să înţeleg un pic mai târziu oftatul ăsta al lui. Îi urez mulţi ani înainte. Pe urmă continuă, usturător. “Încă o diplomă, pe lângă alte 300”.

Meşteşug învăţat la zece ani

De loc e din comuna Corbu. Avea zece ani când a învăţat de la tatăl lui să dea glas esenţelor tari ale pădurii. Cum îl chema pe tatăl dumneavoastră? “Ion Tănase”.

La el în comună a ridicat patru troiţe, fiecare de câte trei metri înălţime, comandate de Primărie şi de Biserică.

În toata viaţa lui a plămădit tot ce se poate, de la ustensile casnice până la lăzi de zestre. Avea comenzi. Mergea prin târguri, în toată ţara.

În van cu retorica

Ce îl nemulţumeşte e că în ziua de azi pe toate drumurile dai cu ochii de kitsch-uri vândute pe post de artă tradiţională. O spune el, profesorul, care a şcolit generaţii de copii în mângâietorul cioplit. Timp de 35 de ani în clasa externă a Şcolii de Arte din Slatina.

În atelierul lui din sat avea câte 20 de elevi pe an. Numai de câţiva s-a prins pasiunea. În rest, nu pentru că nu le-ar fi plăcut, ci din cauză că nu ai asigurată o pâine.

Materia primă te costă, scoţi bani din buzunar şi pentru drumuri, taxe şi impozite plăteşti ca orice firmă, de chinezării nu mai ai loc. “Şi atunci ce să facă tinererii?!”, până şi retorica lăcrimează.

Se uită cu obidă la uliţele pustii. Floarea satului a plecat la muncă unde a văzut cu ochii. A rămas el, bătrânul meşter, cu atelierul său, singuratic în speranţa care abia mai pâlpâie.

Expoziţii în toată Europa

Domnul Tanase a fost apreciat, după ‘90, la multe evenimente din străinătate dedicate obiceiurilor populare româneşti. “Se mirau străinii că noi mai avem meşteşuguri”. A fost la Paris, la Strasbourg, la Bruxelles de patru ori, în Italia de 11 ori, în mai multe oraşe.

Avusese expoziţii şi înainte de ’89, dar numai rodul muncii lui plecase peste graniţă, nu şi autorul, că aşa era pe atunci, greu se ieşea din ţară.    

Occidentalii, zice omul de lângă mine, ba se tânguie pentru că la ei nu mai e nimic din ancestralele meserii, ba privesc cu mâhnire cum în România nu se face anume ceva pentru a fi salvat ce încă avem.

“Tinerii să fie apreciaţi cât sunt tineri!”

Gheorghe Tanase s-a cam lăsat de tot ce-a făcut până nu demult. Sănătatea îi dă de furcă. De aici şi oftatul de la începutul discuţiei noastre, când am vrut să ştiu dacă are vreo tresărire pentru diploma de Tezaur Umani Viu.

Face legătura cu subiectul care îl doare cel mai mult, al discipolilor săi. “Tinerii să fie apreciaţi cât sunt tineri!”.

Ca atare, ar da hârtia asta pe Legea Meşteşugarului, care de mai bine de zece ani îşi tot plimbă proiectul prin sertarele ministerelor. Să vadă, negru pe alb, că statul face şi altceva, în afară de a tipări certificate, în timp ce oficialităţile citesc discursuri din lucioase mape.

Se aud aplauzele…

 

Te-ar putea interesa și: