Direcția pro-europeană, salvatoare pentru țară. Ce spun românii - Sondaj

Direcția pro-europeană, salvatoare pentru țară. Ce spun românii - SondajNATO, România, UE / sursa foto: dreamstime.com

Peste 87% dintre români își doresc o României orientată spre direcția pro-europeană. Totodată, 60.9% dintre cetățeni sunt convinși că țara se îndreaptă spre o direcție greșită, arată cel mai recent sondaj realizat de INSCOP.

Sondaj. Direcția pro-europeană, salvatoare pentru România

În aceeași perioadă a anului 2022, 74.5% dintre români susțineau că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită. Cel mai recent sondaj realizat la comanda Funky Citizens arată că 60,9% dintre cetățeni au această opinie.

Totodată, 28% dintre cei intervievați au precizat că țara se îndreaptă spre o direcție bună. În 2022, doar 20,8% susțineau acest lucru. 11.1% nu știu dacă lucrurile se îndreaptă spre o direcție bună sau nu au răspuns.

Despre UE, NATO, SUA

Conform analizei, 87.5% dintre persoanele intervievate au precizat că țara noastră ar trebui să se îndrepte spre vest (UE, SUA, NATO), luând în calcul alianțele politice și militare. În urmă  cu doi ani, doar 77% dintre respondenți au susținut această idee.

De partea cealaltă, 4.1% consideră că România ar trebui să se îndrepte către est, respectiv Rusia, China. În 2022, 10,4% dintre cei intervievați au susținut această variantă.

În plus, 72.5% dintre cei cetățeni sunt de părere că aderarea la UE a venit la pachet cu anumite avantaje pentru România. În urmă cu doi ani, 54.9% dintre respondenți au declarat acest lucru.

Totodată, 21.6% susțin că România nu s-a bucurat de avantaje în urma aderării la UE.

Cetățenii au fost întrebați dacă „România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar rămâne în interiorul Uniunii Europene”.

Sondaj

Sondaj. Sursa foto: Pixabay

77.3% dintre cei aceștia au fost de acord cu ideea, în timp ce 15,8% au precizat că țara s-ar putea dezvolta mai bine în afara UE. 6.9% dintre cei intervievați nu au răspuns sau au menționat că nu știu în ce direcție se va îndrepta România.

Sondaj. Ieșirea României din UE

De-a lungul ultimelor luni, acest scenariu a fost intens discutat în spațiul public. Rezultatele sondajului arată că 88.1% dintre români se opun ideii ca România să iasă din UE. În aceeași perioadă a anului 2022, doar 71,7% dintre respondenți au declarat că nu își doresc retragerea din Uniunea Europeană.

De partea cealaltă, 9.4% au arătat că sunt de acord cu Ro-Exit (față de 25.2% în ianuarie 2022). În plus, 2.5% dintre aceștia au declarat că nu știu sau nu răspund.

„88.1% dintre respondenți consideră că România nu trebuie să iasă din NATO (față de 76.2% în ianuarie 2022), în timp ce 8.1% răspund afirmativ la această întrebare (față de 18.7% în ianuarie 2022). Ponderea non-răspunsurilor este de 3.8%”, potrivit INSCOP.