Autorităţile suedeze au comunicat că decizia a fost adoptată în urma unei cereri din partea familiei sale.

Diplomatul suedez a fost declarat decedat pentru că acesta a fost arestat în Ungaria în 1945 de către armata Uniunii Sovietice şi ulterior nu s-a mai ştiut nimic de el. Se presupune că Wallenberg a decedat în detenţie.

Raoul Gustaf Wallenberg  s-a născut pe 4 august 1912. A fost arhitect, om de afaceri, şi diplomat suedez. Este renumit pentru eforturile sale reuşite de a salva între câteva zeci de mii şi o sută de mii de evrei din Ungaria hortystă în timpul holocaustului, de fasciştii maghiari şi de nazişti în ultimele etape ale celui de al Doilea Război Mondial. Servind ca trimis special al Suediei la Budapesta între iulie şi decembrie 1944, Wallenberg a emis paşapoarte protectoare şi a adăpostit evrei în clădiri pe care le-a desemnat teritoriu suedez, salvând zeci de mii de vieţi omeneşti.

În ianuarie 1945, Wallenberg a fost reţinut de sovietici sub suspiciunea de spionaj şi a dispărut. S-a relatat ulterior că ar fi murit la 17 iulie 1947, încarcerat de autorităţile comuniste şi de KBG din Lubeanka, o clădire aflată în Moscova, în care se aflau sediul KGB şi închisoare asociată. Motivele din spatele arestării şi încarcerării lui Wallenberg de către guvernul sovietic, ca şi întrebările privind circumstanţele decesului său şi posibilele legături cu serviciile secrete americane, rămân misterioase.

Pentru acţiunile sale curajoase în favoarea evreilor maghiari, Raoul Wallenberg este subiect al numeroaselor eforturi umanitare în deceniile de după presupusa sa moarte. În 1981, congressmanul American Tom Lantos, el însuşi unul dintre evreii salvaţi de Wallenberg, a susţinut o lege prin care Wallenberg ere făcut cetăţean de onoare al SUA. Este şi cetăţean de onoare al Canadei, Ungariei, Australiei şi Israelului.