Diplomația europeană avertizează. Republica Moldova nu va fi ostaticul Rusiei

Diplomația europeană avertizează. Republica Moldova nu va fi ostaticul RusieiSursa foto: Ministerul de Externe

Republica Moldova. Uniunea Europeană transmite un mesaj ferm de la Chișinăunimeni nu poate pune la îndoială suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută luni, 25 august, de ministrul belgian de Externe, Maxime Prévot, în cadrul unei conferințe comune cu omologii din statele Benelux și din Republica Moldova. Oficialul a avertizat că Tiraspolul și Moscova nu trebuie lăsate „să țină ostatică Republica Moldova pe calea sa europeană”.

„Noi rămânem fermi pe poziția noastră că suveranitatea Republicii Moldova și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul hotarelor recunoscute internațional nu sunt negociabile. Obiectivul nostru comun rămâne unul comprehensiv. Este vorba despre o reintegrare pașnică și durabilă a regiunii. Una care respectă particularitățile sociale, culturale și logistice”, a declarat Maxime Prévot.

Sursa foto: Ministerul de Externe

Acesta a punctat că procesul de aderare la UE și soluționarea conflictului transnistrean sunt „două lucruri diferite” și că Republica Moldova nu trebuie condiționată pe acest subiect.

Independența energetică, „o schimbare istorică”

Șeful diplomației belgiene a subliniat și faptul că Republica Moldova a reușit să scape de dependența energetică față de Rusia.

„Republica Moldova este liberă de dependența energetică față de Rusia. Acest lucru nu este o realizare mică. De zeci de ani, Gazprom era folosit ca instrument de presiune, chiar și de șantaj. Astăzi, Republica Moldova se diversifică, se conectează la rețeaua energetică europeană. Arată oamenilor săi că suveranitatea nu este doar un principiu, ci și ceva ce aduce rezultate palpabile în fiecare zi”, a spus Prévot.

El a calificat desprinderea de Gazprom drept „istorică”.

Sursa foto: Ministerul de Externe

„Locul Republicii Moldova este în Europa, iar Europa va fi mai puternică, mai sigură, mai bogată în spirit cu Moldova. Moldova va fi mai puternică, mai sigură și mai bogată fiind în UE.”

Popșoi: „Avem sprijinul deplin al statelor Benelux”

La rândul său, ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a evidențiat că relațiile bilaterale cu Luxemburg, Belgia și Țările de Jos s-au consolidat semnificativ.

„Datorită sprijinului partenerilor europeni, inclusiv statelor Benelux, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în parcursul său de aderare la UE. Depunem efort maxim pentru a se integra complet în spațiul european”, a declarat Popșoi.

Vizita miniștrilor Benelux la Chișinău are drept scop consolidarea cooperării în domeniul securității, diplomației europene și integrării Republicii Moldova în UE.