Din nou în junglă. Când va fi difuzat show-ul „Survivor România”

Din nou în junglă. Când va fi difuzat show-ul „Survivor România”

Fanii reality show-ului Survivor România 2021 au reale motive de bucurie. Una dintre cele mai urmărite emisiuni TV revine pe micile ecrane și va fi difuzată de joi până duminică, de la ora 20:00, la Kanal D. 

Din nou în junglă. Din această săptămână, de joi, 21 ianuarie, concurenții celor două echipe, Faimoșii și Războinicii vor evolua sub ochii telespectatorilor. Patru zile consecutiv ei și își vor testa limitele psihice și fizice, atât pe traseele sportive dificile, cât și în jungla dominicană.

Aflați în junglă, în mijlocul pustietății, Faimoșii și Războinicii vor avea de înfruntat condiții dure. Aceștia vor fi nevoiți să își procure singuri hrană, să își construiască adăpost. În același timp, să se impună ca o echipa cu cele mai bune strategii, în confruntările sportive. Atât pentru recompensele atât de necesare, cât și pentru imunitate în fața eliminărilor. Încă de la lansare, „Survivor România” i-a cucerit pe telespectatori, show-ul înregistrând audiențe uriașe și pozitionand Kanal D pe primul loc, pe toate targeturile.

Spectacolul unic al supraviețuirii

Înscriși în această cursă autentică a supraviețuirii, la „Survivor România”, concurenții trebuie să dea dovadă de stăpânire de sine, forță fizică și mentală, dar și de tact și îndemânare, pentru a putea ieși învingători din fiecare joc. În urma jocurilor de protecție și a consiliilor de eliminare, de săptămâna anterioară, Faimoasa Amna a fost prima concurentă care a părăsit competiția. Și Războinicul Lucian a părăsit competiția „Survivor România 2021”, în urma unei accidentări la genunchi, în cel de-al doilea joc pentru imunitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spectacolul unic al supraviețuirii, „Survivor România”, prezentat de Daniel Pavel și urmărit de milioane de fani în fiecare ediție, va fi difuzat de joi până duminică, de la ora 20:00, la Kanal D. Emisiunea aduce pe micile ecrane, în fiecare ediție, jocuri spectaculoase, dar și momente pline de tensiune și suspans, bucurie și dezamăgire, teamă și adrenalină, stări prin care trec Faimoșii și Războinicii.

 Care sunt echipele?

Astfel, reamintim componenta Echipei Faimosilor, după prima eliminare: Costi Ioniță, Cătălin Moroșanu, Cosmin Stanciu, Alexandra Stan, Roxana Nemeș, Culita Sterp, Zannidache, Elena Marin, Jador, Majda, Georgiana Lupu și Simona Hapciuc.

Lor li se vor opune în competiție războinicii Marilena Cuciurean, Roxana Georgiana Ghiță, Maria Hîngu, Mellina, Andreea Mosneagu, Alin Salajean, Albert Oprea, Sorin Pușcășu, Mariano Starlin Belen Medina și Musty Cămară.