Din categoria Marii bărbați ai PSD. Azi, „expertul” Mihai Fifor

Din categoria Marii bărbați ai PSD. Azi, „expertul” Mihai Fifor

„Liberalii mint. Pentru că asta știu ei să facă. Să mintă. Mint, desigur, si când susțin că nu sunt bani pentru majorarea alocațiilor.”

Așa își începe senatorul PSD Mihai Fifor o postare recentă. Cine nu-i cunoaște cariera politică e în pericol să-l creadă pe cuvânt. Mai ales că, așa cum scria Adevărul în 2019, „Fifor e genul de politician care se pricepe la orice: transporturi, apărare, administrație, economie”, după numărul funcțiilor pe care le-a ocupat în Guvernele Dragnea și Dăncilă.

Sunt filozof. Ba da, ba nu

Însă domeniul în care Mihai Fifor este un adevărat expert este altul, probabil de aceea îi „laudă” pe liberali. De exemplu, în CV spune că a studiat Facultatea de Litere și Istorie, specializarea Filozofie, la Universitatea din Craiova. Ca apoi să se contrazică atunci când fostul Președinte Traian Băsescu i-a reproșat că e filosof : „Oricât de supărat ar fi domnul Băsescu că sunt filosof, vă spun ca nu sunt filosof, nu cred că astea sunt studiile pe care le-am făcut eu“. Prima minciună.

Să preia statul acțiunile de pe șantierul Mangalia. Ba da, ba nu

În al doilea rând, Mihai Tudose a dezvăluit în presă, după ce a plecat din PSD, că are două documente semnate de Mihai Fifor, în calitate de ministru al Apărării, unul către Tudose, pe vremea aceea premier, şi altul către Gheorghe Şimon, fost ministru al Economiei. În scrisoarea către Tudose, Fifor susţinea că e bine ca statul să preia acţiunile de la şantierul naval Mangalia, iar în cealaltă susţinea contrariul. A doua minciună.

Ne puteți urmări și pe Google News

La Deveselu sunt rachete balistice. Ba da, ba nu

În al treilea rând, în august 2018, Fifor susţinea la Antena 3 că baza militară de la Deveselu are rachete balistice de care preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu “o să fie extrem de încântat”. A doua zi se contrazice singur: „Pot spune doar că a fost o greşeală de înţelegere, de comunicare în cel mai rău caz, dar în niciun caz nu aş putea vreodată afirma că la baza de la Deveselu avem rachete balistice”. A treia minciună.

Am semnat scrisoarea împotriva lui Dragnea. Ba da, ba nu

În al patrulea rând, în toamna lui 2018, Fifor semnează scrisoarea puciştilor care vor să scape de Dragnea. Demisionează din Guvern înainte ca Dragnea să-l dea afară pentru trădare. Apoi același Fifor susţine cu abnegaţie că nu a semnat. Jurnaliștii îi arată scrisoarea, unde numele şi semnătura lui Fifor figurează la poziţia numărul 12.

„Este un fals grosolan. Cei care au ajuns atât de jos încât să încerce să-mi falsifice semnătura ar fi putut, măcar, să se străduiască mai bine“, acuză Fifor, însă mai mulţi lideri PSD din grupul puciştilor le dezvăluie jurnaliştilor chiar şi locul în care s-au întâlnit cu Fifor penru a semna: Casa Eliad din Sectorul 3, unde primar este Robert Negoiţă, printre cei mai vocali contestatari ai lui Dragnea. Am încheiat a patra minciună.

Trădare, trădare, dar să știm și noi. Ba da, ba nu

În concluzie, adevăratul expert în minciună este Fifor însuși. E domeniul în care se pricepe cel mai bine, pentru că are atâta experiență! Iar minciuna este instrumentul prin care Fifor cade întotdeauna în picioare, din lipsă de coloană vertebrală și de... lucruri bărbătești.

Pentru că Fifor nu se pricepe doar să mintă, ci și să lingușească scârbos ca apoi să înjunghie pe la spate. Și apoi iar să lingă acolo unde a scuipat. După ce l-a trădat pe Dragnea în puciul din 2018, acum îi trimite în închisoare… poezii, la concurență cu iubita liderului PSD, Irinuca, și ce poezii! Odele comuniste erau mici copii pe lângă Hannibal, poezia dedicată de Fifor lui Dragnea:

„Nimeni n-avea ceea ce el avea,

superba lui trufie

şi elefanţii

şi labele lor sfărâmând vertebrele

acestor Alpi albiţi de spaimă … etc.”

Nu degeaba Robert Negoiţă l-a băgat pe Fifor în categoria „ticăloșii de la PSD”, „atârnătorii și lipitorii din partid”, „putregaiul mocirlos”, care nu se curăță decât „printr-o purificare în Opoziție”.

De curând, Fifor l-a lăudat și pe Marcel Ciolacu, cu care relațiile au fost destul de tensionate de-a lungul timpului. Fifor a zis despre Ciolacu: "Are o experiență politică foarte mare. Este un om cu mult simț politic și lucrul acesta este necesar pentru partidul nostru". Ciolacu ar trebui să fie foarte atent. Pentru că Fifor înjunghie pe la spate pe cine linge și niciodată lauda lui nu miroase-a bine.