Dihonia F-35 tulbură socotelile de pace ale lui Trump în Orient
- Adrian Pătrușcă
- 26 august 2020, 18:54
Ministrul israelian pentru Așezările din Teritorii, Tzachi Hanegbi a declarat marți, 25 august, că Israelul se opune vânzării „chiar și unui șurub” de avion de luptă F-35 oricărei țări din Orientul Mijlociu, inclusiv Emiratelor Arabe Unite.
„Ne opunem vânzării și unui șurub dintr-un avion invizibil de luptă oricărei țări din Orientul Mijlociu, fie că avem pace cu ele sau nu. Aceasta este poziția noastră, ea a fost prezentată și în trecut și a fost clarificată în ultimele săptămâni.”
Hanegbi este considerat un aliat apropiat al premierului Benyamin Netanyahu.
Cu toate acestea, există unele voci din Israel care susțin că Netanyahu știa despre posibilitatea ca Statele Unite să vândă avioane ultramoderne F-35 către Emiratele Arabe Unite înainte de a face anunțul privind normalizarea relațiilor dintre Ierusalim și Abu-Dhabi, scrie Al-Monitor.
Însă Netanyahu, vorbind luni, 24 august, în cadrul unei conferințe de presă comune cu secretarul de stat american, Mike Pompeo, a declarat:
„Trebuie să spun că pur și simplu acest acord (Israel-EAU) nu include acceptarea de către Israel a oricărui acord de vânzări de arme care să fi fost agreat anterior. Acest lucru se poate constata: poziția noastră nu s-a schimbat.”
Dezvăluirea intenției americanilor de a vinde avioane de luptă F-35 Emiratelor Arabe Unite a provocat o mare controlversă în Israel.
După războiul de Yom Kippur din 1973, Statele Unite s-au angajat să prezerve „avantajul militar calitativ” al Israelului în regiune, consultând întotdeauna statul evreu înainte de a vinde arme unuia din statele vecine.
Avionul invizibil F-35 este unul dintre cele mai sofisticate din lume. Potrivit rapoartelor, Israelul a primit până acum 20 de F-35 și alte câteva zeci vor fi livrate în anii următori.
Din punctul de vedere al forțelor armate israeliene, avionul invizibil reprezintă un factor major în avantajul militar al Israelului în Orientul Mijlociu. De aceea, informațiile despre o potențială vânzare către EAU au stârnit reacții atât de dure în Israel.
Cu toate acestea, Israelul nu are mijloace pentru a împiedica Statele Unite să realizeze vânzarea, dar poate încerca să ridice obstacole de tot felul în calea unui asemenea acord.
În declarația sa, Hanegbi a recunoscut această realitate, spunând: „Americanii nu sunt obligați să accepte poziția noastră. Nu au acceptat-o atunci când au decis să vândă avioane de vânătoare invizibile turcilor, care nu sunt un stat inamic, însă cu care înțelegem că am putea avea un fel de conflict.”
Informațiile despre intențiile de vânzare de către americani ale avionului F-35 către EAU au fost însoțite de relatări că Netanyahu și șeful Consiliului Național de Securitate, Meir Ben-Shabbat, știau de acest lucru cu mult înainte. Relatările au fost însă dezmințite de Netanyahu.
Totuși, pe 20 august, ministrul Apărării, Benny Gantz, a trimis un mesaj tăios în care îi critica pentru aceasta pe Netanyahu și pe Ben-Shabbat.
Gantz îi acuza pe ambii lideri că, fără acordul său, l-au abordat direct pe comandantul forțelor aeriene israeliene, generalul maior Amikam Norkin, pentru a-l întreba despre ce poziție ar trebui să aibă Israelul față de ideea ca țările arabe vecine să achiziționeze avioane F-35.
Controversa în legătură cu această problemă este departe de a se stinge, comentează publicația americană Al-Monitor.
Legea israeliană cere aprobarea ministrului Apărării pentru orice export de tehnologie de vârf fabricată în Israel, chiar și către țări prietene.
O relatare recentă a publicației Yediot Ahronoth afirma că biroul premierului și Mossadul au avut o confruntare cu Ministerul Apărării privind aprobarea vânzării de armament de vârf către EAU.
Articolul nu precizează despre ce arme era vorba.
Alte surse au declarat că toate vânzările israeliene de sisteme de arme avansate, chiar și cele promovate de Mossad sau de cabinetul premierului, erau aprobate de Ministerul Apărării.
Potrivit unei relatări din 24 august, EAU au anulat o întâlnire trilaterală cu Israelul și Statele Unite, programată pentru 28 august, la New York, din cauza opoziției lui Netanyahu față de vânzarea de avioane F-35 de Statele Unite către Emirate.