Diferențele observate de Dan Andronic între România și Polonia în modul de gestionare al programului SAFE

Jurnalistului Dan Andronic a readus în discuție diferențele dintre România și Polonia în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene și dezvoltarea industriei de apărare.

În centrul comparației se află sume vehiculate de ordinul zecilor de miliarde de euro și ideea că Varșovia ar fi reușit să transforme achizițiile militare într-un motor de reindustrializare națională.

România a luat 12 miliarde de euro în SAFE, iar  Polonia 43 miliarde de euro. Ce a făcut cu ei?

Potrivit jurnalistului Dan Andronic, Polonia ar fi accesat aproximativ 43 de miliarde de euro prin mecanisme europene de tip „SAFE”, în timp ce România ar fi beneficiat de circa 12 miliarde. Dincolo de aceste cifre, care circulă frecvent în spațiul public fără o clarificare tehnică a mecanismelor financiare implicate, diferența de abordare strategică este elementul central al discuției.

„Strategia Poloniei în cadrul programului „Safe Polonia” nu a fost doar de a cumpăra securitate și armament la pachet de la aliați, ci despre a folosi forța financiară colosală pentru a revitaliza și moderniza industria autohtonă de apărare”, arată jurnalistul Dan Andronic în postarea sa de pe Facebook

Sărbătoare la Phenian, în cinstea lui Cristi Chivu și al lui Inter. Kim Jong-Un este un mare fan al echipei din Milano

Jackpot pentru Cristi Chivu & co. Câți bani încasează antrenorul român după ce a câștigat Scudetto cu Inter

Dan Andronic mai arată în postarea sa că Varșovia a aplicat o regulă de aur: „Cumpărăm din afară, dar construim și întreținem acasă.” Iată cum au fost canalizate fondurile către fabricile poloneze... Transferul de tehnologie și licențele (modelul sud-coreean)”.

O strategie poloneză orientată spre industrie

În ultimul deceniu, Polonia și-a construit o doctrină clară: achizițiile militare trebuie să genereze capacitate industrială internă. În practică, acest lucru a însemnat negocieri consistente de tip offset, transfer de tehnologie și localizarea parțială a producției.

Programele de înzestrare cu tancuri K2 și obuziere K9 din Coreea de Sud sunt adesea invocate ca exemplu. În anumite cazuri, Varșovia a obținut nu doar livrarea de echipamente, ci și dreptul de a le produce sau asambla local. În paralel, proiecte dezvoltate intern, precum vehiculul blindat „Borsuk” sau obuzierul „Krab”, au fost susținute de stat pentru a ajunge în producție de serie.

De asemenea, Polonia a investit în extinderea capacităților de mentenanță și reparații pentru echipamente occidentale, inclusiv sisteme americane precum Abrams sau HIMARS, consolidând rolul său de hub regional pentru întreținere militară în cadrul NATO.

„K2PL Black Panther: Din cele aproape 1.000 de tancuri comandate, o mare parte vor fi produse direct în Polonia, la fabricile grupului PGZ (Polska Grupa Zbrojeniowa). Obuzierele Krab: Un succes polonez care folosește șasiuri coreene, dar turele și sisteme integrate poloneze. Fondurile „Safe” au fost folosite pentru a mări capacitatea de producție la uzinele Huta Stalowa Wola, care acum lucrează în trei schimburi”, mai scrie jurnalistul în postarea sa.

O industrie în creștere, dar nu autosuficientă

Totuși, specialiștii subliniază că imaginea unei autonomii industriale complete este exagerată. Deși Polonia a făcut progrese importante în zone precum artilerie, drone sau optică militară, componentele critice ale sistemelor moderne de armament rămân în mare parte importate. Transferul de tehnologie este real, dar gradual și incomplet.

Companii precum WB Group sau PCO au câștigat vizibilitate internațională, însă ele funcționează într-un ecosistem în care dependența de furnizori externi rămâne semnificativă.

În contrast, România este adesea criticată pentru lipsa unei strategii coerente de industrializare a achizițiilor militare. Deși există proiecte punctuale de producție sau asamblare locală, acestea nu au atins amploarea sau consistența celor din Polonia. Diferența nu ține doar de bani, ci și de negocierea condițiilor contractuale, capacitatea administrativă și continuitatea decizională în politica de apărare.

„Impactul economic pe termen lung: Locuri de muncă: Zeci de mii de specialiști au fost angajați sau recalificați în orașe industriale precum Stalowa Wola, Radom sau Poznań. R&D (Cercetare și Dezvoltare): Polonia nu mai face doar „asamblare”, ci dezvoltă propriile sisteme de comandă și control (ex: sistemul TOPAZ), care sunt acum exportate. Polonia a folosit amenințarea de la graniță ca pe un catalizator pentru o revoluție industrială. Banii nu au „plecat” pur și simplu în SUA sau Coreea, ci au fost folosiți ca monedă de schimb pentru a obține know-how-ul necesar ca Polonia să devină, în următorii 10 ani, unul dintre cei mai mari exportatori de armament din Europa”, potrivit analizei jurnalistului.