Dictatura lui António de Oliveira Salazar Salazar în Portugalia
- Florian Olteanu
- 3 septembrie 2023, 19:39
Născut în 28 aprilie 1889 la Vimieiro, Santa Comba Dão în Portugalia. A venit pe lume într-o familie relativ bogată. Astfel, viitorul dictator Salazar a putut studiaa la seminarul catolic dorind ca şi Stalin să devină preot, însă a ales să devină licenţiat în Drept, înscriindu-se la Universitatea din Coimbra, Portugalia.
Premisele religioase ale dictaturii lui Salazar
Dictatura lui António de Oliveira Salazar Salazar în Portugalia. Baza concepţiei sale politice a constituit-o catolicismul, promovat şi de la catedra de profesor de drept. După lovitura de stat din 1926 care punea capăt primei republici, a intrat în guvern ca ministru de finanţe în timpul regimului care a purtat numele de Ditadura Nacional (Dictatura Naţională), iniţiat de preşedintele Carmona în 1928. A devenit prim ministru în 1932 având sprijinul preşedintelui, cât şi de cel al multor facţiuni politice, dintre care conservatorii catolici i-au fost cei mai fideli.
Instituirea dictaturii lui Salazar
În 1933, Salazar a introdus o nouă constituţie care îi acorda puteri mult mai largi, permiţându-i astfel să instaureze un regim autoritar şi anti-parlamentar. Deşi de orientare de dreapta, regimul său diferă de cel german sau italian prin lipsa liderului carismatic. A principiului expansionist, a structurii unui partid unic, şi o oarecare moderaţie în folosirea violenţei.
Dictatura lui Salazar António de Oliveira Salazar Salazar. Evoluție
António de Oliveira Salazar a fost prim-ministru al Portugaliei din 1932 până în 1968. El a fost fondatorul a ceea ce el a numit “Statul Nou” (Estado Novo), un regim autoritar de dreapta care a guvernat ţara până în 1974. Regimul se baza pe principii conservatoare, naţionaliste şi, nu în ultimul rând, clericale.
Visul lui Salazar era de a construi un imperiu portughez pluricontinental şi o Portugalie care să fie o adevărată sursă de civilizaţie şi stabilitate pentru posesiunile din Africa şi Asia Dictatorul Salazar ca şi Franco s-a distanţat de confraţii săi Mussolini şi Hitler, pentru că ei nu aveau în vederile lor distrugerea unor rase.
Dictatura lui António de Oliveira Salazar Salazar în Portugalia
Extremismul lor de dreapta visa refacerea imaginii de mari puteri în Portugalia şi Spania. Salazar a semnat din partea Portugaliei aderarea la NATO, pentru că NATO dorea o bază militară în insulele Azore.
Salazar a murit la 27 iulie 1970, la Lisabona, fiind urmat de Marcelo Caetano, înlăturat în 1974, prin „Revoluţia Garoafelor”.