Dictatorul Khamenei a căzut în plasa serviciilor ca și Ceaușescu. Primul a acceptat o reuniune, al doilea un miting

Dictatorul Khamenei a căzut în plasa serviciilor ca și Ceaușescu. Primul a acceptat o reuniune, al doilea un mitingAli Khamenei / sursa foto: arhiva EVZ

Khamenei a fost urmărit luni de zile înainte de lovitura fatală asupra complexului din Iran unde își avea biroul. De exemplu, CNN este de părere că CIA și Mossad, serviciile secrete americane și israeliene, i-au urmărit ayatollahului și staffului său toate mișcările. Iar cineva sau ceva i-a schimbat planul pentru ziua în care a fost ucis.

Presa din SUA nu are îndoieli că CIA și Mossad l-au urmărit îndeaproape pe Khamenei pentru a fi lovit la momentul potrivit. L-au monitorizat zilnic, i-au aflat locurile de întâlnire cu persoanele pe care se baza, cum și prin ce mijloace comunica, se știa cu cine locuiește în complexul său ultrapăzit din Teheran. Agenții aflaseră și locurile în care ayatollahul s-ar fi putut ascunde împreună cu familia, în cazul unui atac previzibil.

CNN a invocat mai multe surse care au declarat că liderii politici și militari de rang înalt ai Iranului au fost urmăriți intens. Aceștia rareori se adunau în același loc cu Ali Khamenei, liderul suprem al țării timp de aproape patru decenii, considerat chiar de mulți iranieni drept un dictator feroce.

Cu toate aceste pregătiri, a avut loc o mișcare greșită. Khamenei, familia lui și 48 de militari, și civili importanți în structura regimului au fost spulberați sâmbătă dimineața, 28 februarie, în complexul din Teheran.

În acea zi, oficiali iranieni de rang înalt și Khamenei plănuiau să se întâlnească în locații separate dintr-un complex din Teheran, care găzduiește birourile ayatollahului, președinția iraniană și aparatul de securitate națională. Liderului iranian i s-a părut că ar fi fost mai sigură o reuniune la lumina zilei decât noaptea.

atac israel iran teheran

Israel și SUA au atacat în Iran / sursa foto: X

Este foarte posibil ca, fie ayatollahul să fi avut informații că americanii și israelienii au gândit un plan de atac pe parcursul unei nopți, fie avea în vedere practica celor doi inamici de la incidentul anterior sau atunci când aceștia l-au extras pe președintele Venezuelei din buncărul său.

Oficialii americani și israelieni au schimbat și ei planul. Informațiile existau, era o oportunitate care nu putea fi ratată.

Totul fusese pregătit. Operaţiunea gândită de Israel a fost susţinută şi logistic de Statele Unite. În ultimele săptămâni înainte de atac, Israel a primit aproximativ 6.500 de tone de muniţii şi echipamente militare, transportate prin 90 de zboruri şi un transport naval, ajuns în portul Haifa.

Ordinul de atac a fost dat de șeful armatei din Israel

Într-o notă adresată piloților forțelor aeriene israeliene, invocată de postul CNN, șeful statului major al armatei israeliene, Eyal Zamir, a dat ordinul.

"Sâmbătă, la răsărit, începe Operațiunea Răgetul Leului. Aveți permisiunea să loviți țintele. Facem istorie. Am încredere în voi. Mult noroc tuturor", a transmis Zamir.

În plină zi, în jurul orei 6 dimineața în Israel, avioane de război israeliene au lovit complexul din Teheran, într-o acțiune comună, coordonată de SUA și Israel. Toate cele trei locații din complex în care se aflau cei 48 de lideri au fost lovite simultan și toți au fost uciși.

Așa cum se știe, câteva ore mai târziu, președintele Donald Trump a anunțat că Khamenei a murit în atac.

Cineva sau ceva l-a determinat pe Khamenei să-i aducă pe lideri la un loc

Nu este clar, la acest moment, ce l-a determinat pe Khamenei, un tip foarte prevăzător, să-i adune pe cei mai importanți lideri ai Iranului — inclusiv comandantul Corpului Gărzii Revoluției Islamice și ministrul apărării — să se reunească în mijlocul Teheranului. Se știa că SUA acumulase o putere militară extinsă în regiune pentru a duce la îndeplinire amenințările de atac venite din parte lui Trump și a lui Netaniyahu.

Cea mai credibilă ipoteză este că agenții CIA sau Mossad au avut informații din interior și chiar se presupune că operațiunea a fost o reușită cu sprijinul unor militari iranieni.

Un oficial militar israelian, citat de CNN, a surprins cu o declarație: „Israelul monitorizează regulat toți liderii principalilor săi adversari într-un fel sau altul. Desigur, când faci o astfel de operațiune ai nevoie de informații suplimentare și trebuie să conectezi mai multe elemente și factori, ceea ce poate fi destul de complicat”.

Ceaușescu a acceptat un miting uriaș, care i-a adus sfârșitul

De-a lungul celor 36 de ani, scurși de la evenimentele care au condus la prăbușirea sistemului comunist și la lichidarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, au existat dovezi despre un plan declanșat printr-o mare provocare a poporului. Prima acțiune a fost la Timișoara, în 15 decembrie 1989.

A venit rândul Bucureștiului pe 21 decembrie 1989. Știam că, în Piața Palatului (acum Piața Revoluției), Ceaușescu (abia sosit din Iran) convocase în acea dimineață, ora 9.00 – 9.30, un miting de mare amploare. Au existat mărturii că dictatorul a fost sfătuit să se adreseze poporului în mod direct, după evenimentele de la Timișoara.

„Hotărârea organizării mitingului au luat-o Nicolae şi Elena Ceauşescu în seara de 20 decembrie. Comitetul Politic Executiv nu a fost informat şi nici alţi oameni nu au fost consultaţi”, a declarat, peste ani,  Ștefan Andrei, ministru de externe al regimului Ceaușescu. Nu a spus cine a anulat mitingul, cine a ordonat desfășurarea.

Oamenii, luați de la serviciu și duși în fața CC-ului (azi, Ministerul de Interne), preconizau că în jurul orei 11.00 se va termina discursul lui Ceaușescu. Toți fierbeau de furie sau le era frică, știau că s-a tras la Timișoara în mulțime.

Mitingul din 21 decembrie 1989 a fost începutul sfârșitului lui Nicolae Ceaușescu

Mitingul din 21 decembrie 1989 a fost începutul sfârșitului lui Nicolae Ceaușescu

Surpriză! Coloanele de „oameni ai muncii”, care blocaseră arterele adiacente Pieței și Calea Victorie fiindcă spațiul din fața Palatului era plin până la refuz, au primit ordin de la organizatorii lor (secretari de partid) să plece acasă fiindcă mitingul nu se va mai ține. Altora li s-a spus că „s-a umplut Piața și nu mai e loc”. Mesajul era transmis de către „oamenii de ordine”, prezenți la fiecare miting de partid.

Celor aflați pe străzi le-a fost ușor să se împrăștie, dar grosul – mii de români – rămăsese în Piață. Dintr-odată s-a anunțat ca toată lumea să rămână pe loc fiindcă urmează să vorbească președintele Republicii. Planul se schimbase. Era în jur de ora 10.00 când Nicolae Ceaușescu a apărut în balcon, alături de Elena Ceaușescu și camarila lor.

Televiziunea a intrat în trasmisie. Deodata, un vuiet, o rumoare… se aude „Alo, alo!”… și emisia se întrerupe! S-a băgat cartonul cu „Defecțiune tehnică”.  Ceva explodase în mijlocul mulțimii, iar in acel moment lumea a intrat în panică. Țipete, steaguri aruncate, oamenii au fugit încotro puteau. Spaimă, panică, furie.

La ora 20.00, la TVR, au apărut Ceaușeștii și suita, inclusiv șeful Armatei, generalul Vasile Milea. Au fost ultimele amenințări, înfierari ale liderilor Partidului Comunist, înainte de marea revoltă a românilor. În aceea noapte de 21 spre 22 decembrie 1989, un grup mare de oameni n-a mai plecat din Piața Universității. Ei au declanșat tot ce a urmat după în acel sfârșit de an sângeros.

 

11
3