Dictatorii comuniști decideau pe cine să iubească fiii și fiicele lor

Dictatorii comuniști decideau pe cine să iubească fiii și fiicele lorGheorghiu-Dej și Ceaușescu. Sursa foto: Arhivă EVZ

Dictatorii decideau sentimentele copiilor lor. Lica Gheorghiu și Zoia Ceaușescu sunt două exemple ale copiilor de lideri ai României cu destine afectate de optica părinților.

Poveștile relațiilor de dragoste ale Licăi și Zoiei au un ascendent în cel al unei alte fiice de lider, comunist, Svetlana Alilueva, unica fiică a lui Stalin. Dar parcă la Lica Gheorghiu a fost mai tragic.

Dictatorii: Stalin trimite iubitul Svetlanei la Vorkuta

Dictatorii nu glumesc nici cu copiii lor! Mai ales când aceștia nu respectă autoritatea părinților.Născută în 1926, Svetlana s-a îndrăgostit de  Alexei Kapler. S-a întâmplat în 1942. Ea avea 16 ani, el avea 40 ani. Era producător de film și, ceea ce l-a deranjat pe Stalin, a fost faptul că era evreu. Vorkuta era un centru minier din bazinul Peciora, lângă Cercul Polar. Acolo, fără a fi totuși închis în lagărul de deportați, a trebuit să stea până în 1953. Apoi, a revenit la Moscova unde a trăit până în 1979.

Al doilea iubit al Svetlanei, tot evreu, Grigori Morozov, pe care Svetlana l-a întâlnit în 1943, a devenit ginerele lui Stalin. Dictatorii pot fi și toleranți când vor. Stalin nu l-a văzut pe Morozov niciodată. Divorțul de Svetlana a survenit în 1947.

Dictatorii: Dej îl aruncă pe Ginel Plăcințeanu în închisoarea Râmnicu Sărat

Dictatorii sunt răzbunători. Dej avea o dramă personală, conform unei legende urbane, Mama lui ar fi murit pentru că un doctor, Plăcințeanu nu s-a ocupat cum trebuia de ea. Dej ar fi detestat acest nume. Dacă nu a putut face nimic contra celui ce l-ar fi afectat direct, s-a răzbunat pe fiul său.

Evident, poate n-ar fi făcut-o dacă Lica Gheorghiu nu s-ar fi aprins după Ginel, fiul doctorului, doctor și el. Dictatorii când au prilejul să lovească, o consideră un dar „de Sus”! Așadar, Ginel ajunge la Râmnicu Sărat și moare acolo în 1961.

Elena Ceaușescu inventează posturi diplomatice și dă burse în Occident, doar ca să scape de iubiții nedoriți ai fiicei sale

Dictatorii care au neveste fac ce zic ele! Elena Ceaușescu a decis ca doi iubiți ai Zoiei Ceaușescu să ajungă departe de ea. Unul, prin africa, ofițer DIE cu acoperire de jurnalist, sperând „să-i crape capul ca lubenița”. Al doilea a ajuns în locul unui cercetător care merita și care ar fi suferit un șoc când a fost scos de pe listă, la Toulouse.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News