Diaspora va vota la 301 secții în străinătate, cu 70 mai multe decât anul trecut

Diaspora va vota la 301 secții în străinătate, cu 70 mai multe decât anul trecutSursa foto: Arhivă/EVZ
Din cuprinsul articolului

Republica Moldova. Moldovenii din diasporă își vor putea exercita votul la alegerile parlamentare din 28 septembrie la 301 secții electorale deschise în străinătate. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC), în data de 24 august. Numărul secțiilor electorale puse la dispoziția diasporei este cu 70 mai mare comparativ cu cel de la alegerile prezidențiale și referendumul pentru integrarea europeană din toamna anului trecut.

Dintre acestea, patru secții de votare vor fi constituite pentru cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Norvegiei, Suediei, Finlandei. Tot atât vor fi pe teritoriul Islandei, Japoniei, Coreei de Sud, Australiei și Noii Zeelande, care au ales să utilizeze votul prin corespondență.

Sursa foto: CEC

Explicațiile CEC

Președinta CEC, Angelica Caraman, a subliniat că majorarea numărului de secții este justificată prin creșterea constantă a participării la vot a diasporei.

„Principalul criteriu pentru estimarea numărului de secții de votare deschise peste hotarele țării. La ultimul scrutin, în turul doi, au participat circa 330 de mii de alegători în cele 231 de secții. Acest număr este cu 117 mii mai mare față de alegerile parlamentare din 2021 și cu 179 de mii mai mare în raport cu scrutinul prezidențial din 2020. În turul doi, cifra a fost mai mare cu peste 66 de mii de alegători”, a precizat Caraman.

Controverse privind Rusia

Membrul CEC, Vadim Filipov, a criticat faptul că pe teritoriul Federației Ruse vor fi deschise doar două secții de votare. Potrivit lui asta în condițiile în care acolo s-ar afla aproximativ 200 de mii de moldoveni. El a propus deschiderea a cinci secții, însă inițiativa a fost respinsă cu cinci voturi împotrivă și o abținere.

„În Federația Rusă vor fi deschise două secții în incinta misiunii diplomatice a Repubșicii Moldova la Moscova. Având în vedere faptul că Rusia se află în război cu Ucraina. Nu poate fi asigurată securitatea procesului de vot”, a explicat Angelica Caraman.

CEC a aprobat și deschiderea a 12 secții de votare pentru cetățenii domiciliați în stânga Nistrului. Și anume în municipiul Bender, comuna Chițcani și satele Cremenciug și Gâsca din raionul Căușeni. Localități aflate provizoriu în afara controlului autorităților constituționale.

Potrivit vicepreședintelui CEC, Pavel Postica, decizia se bazează pe datele din Registrul de Stat al Alegătorilor și pe dinamica participării la ultimele trei scrutine.