Ce umilință. Diana Șoșoacă, pusă la punct din două vorbe. Cine i-a bătut obrazul

Ce umilință. Diana Șoșoacă, pusă la punct din două vorbe. Cine i-a bătut obrazul Diana Șoșoacă. Sursa foto: Facebook

România. Diana Șoșoacă este comparată cu Ana Pauker, supranumită și „Stalin în fustă”, cea care a cedat Insula Șerpilor Uniunii Sovietice. Comparația a fost făcută de clericii Mănăstirea Petru Vodă, după scandalul din Parlamentul European.

Reprezentanții Bisericii o dojenesc pe Șoșoacă pentru scandalul pe care l-a provocat, oripilând Europa. Cu atât mai mult cu cât s-a afișat în costum popular și purtând icoane ortodoxe.

Diana Șoșoacă, dojenită de clerici

Reprezentanții Mânăstirii Petru Vodă, din județul Neamț, o dojenesc pe europarlamentara SOS, pentru ieșirea ei din Parlamentul European. Potrivit acestora, rolul Bisericii este să apere credința creștină și să-i prooveze valorile. Drept care, se dezic de Diana Șoșoacă, despre care spun că nu este reprezentant spiritual și nici cleric, ci doar un „ambițios politician”.

Reprezentanții bisericii dezmint orice speculație conform căreia Șoșoacă ar reprezenta un punct de vedere creștin și îi dezaprobă comportamentul. În opinia lor, aceasta utilizează în mod greșit icoanele, care nu trebuie manipulate „necuviincios”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pretenția doamnei Iovanovici Şoşoacă de a reprezenta un punct de vedere creștin trebuie dezmințită – în primul rând pentru că comportamentul său este contrar raționalităţii şi nobleţei Creștinismului, care învinge prin puterea spiritului, a raţiunii și a argumentelor, nu prin vexare anarhică, iar în al doilea rând, din cauza utilizării etice greșite de către domnia sa a sfintelor icoane, care, conform celui de-al 7-lea Consiliu Ecumenic de la Niceea din 787 d.Hr., trebuie venerate în mod corespunzător, nu manipulate în mod necuviincios și într-un context care să ducă la desacralizarea lor”, se arată în comunicatul Mânăstirii Petru Vodă.

Conform sursei citate, Diana Şoşoacă folosește portul național în mod abuziv. Aceasta pentru că, în primul rând, îl poartă într-un context în care ar trebui respectată o altă etichetă vestimentară. În al doilea rând, pentru că asociază costumul popular unui comportament lipsit de eleganță.

 

Diana Șoșoacă în Parlamentul European

Șoșoacă în Parlamentul European. Sursa foto: captură video

Învățăturile clericilor pentru europarlamentar

Clericii Mânăstirii Petru Vodă îi explică cum trebuie să se comporte Diana Șoșoacă. Potrivit acestora, învățăturile creștine arată că nu pot exista discrepanțe între conținutul ideilor și realizarea lor, între mijloace și scopuri. Ei arată că sfintele icoane și portul național au un simbolism care obligă la o anumită conduită și nu trebuie folosite în mod nepotrivit.

Altfel, aceste „elemente sacre” provoacă un prejudiciu de imagine și duc la uzurparea valorilor creştine şi naționale, spun clericii despre Diana Șoșoacă.

„Discursul intenţionat strident depăşeşte «libertatea de exprimare» personală, melanjul între acest mod de manifestare şi sfintele simboluri ale culturii creştine vădind intenţia incitării la un dublu atac, asupra Creştinismului şi asupra fragedei stabilităţi într-o regiune de interes esențial pentru pacea și stabilitatea României şi a Europei”, se mai arată în comunicat.

Ana Pauker

Ana Pauker Sursa foto. Wikipedia

Diana Șoșoacă, comparată cu Ana Pauker

În comunicatul transmis, reprezentanții Mânăstirii Petru Vodă o ironizează subtil pe europarlamentară. Clericii spun că Diana Șoșoacă, dovedește, din când în când „inteligență și profesionalism”. Însă, în anumite momente acționează contrar acestor trăsături.

„Dovedind uneori că posedă inteligență şi profesionalism, faptul că în unele momente importante D-na Iovanovici Şoşoacă acționează contrar acestor trăsături, cu efectul previzibil de a incita la un răspuns emoțional negativ, constituie o formă de manipulare psihologică, uzurpare spirituală și sabotaj politic care servesc exact interesului opus celui pretins”, se arată în comunicatul citat de Romania Tv.

În mesajul transmis, preoții o compară pe Diana Șoșoacă cu altă unealtă a Moscovei, Ana Pauker, cea care și-a pus semnătura pe documentul prin care Insula Șerpilor a fost cedată URSS. Ana Pauker, renumită pentru răutatea sa, era supranumită și Stalin cu fustă.

„O femeie creștină nu ar putea dori să semene vreodată cu Ana Pauker prin tonul vocii, atitudinea generală, utilizarea brutală a parafernalei religioase, înverşunarea în sloganuri filantropice, decontextualizarea adevărurilor factuale și juxtapunerea lor cu un ethos perceput universal ca irațional. Politicienii creștini acționează în conformitate cu Evanghelia, nu în pofida ei. Iar atunci când Creștinismul, în loc să fie o credință profundă care susține idealuri sublime, este folosit ca un simplu apanaj pentru a stârni adeziunea sau respingerea emoțională, nu se mai poate spune că reprezintă o credință personală, şi cu atât mai puţin una naţională”, precizează reprezentaţii Mănăstiri Petru Vodă despre Diana Șoșoacă.

Revista presei