Dezbaterea Trump – Biden. Mai puține întreruperi dar mult mai multe contraatacuri

 Dezbaterea Trump – Biden. Mai puține întreruperi dar mult mai multe contraatacuriUn nou sondaj în SUA. Donald Trump, cu un avans de 6 puncte față de Biden. Sursa foto Arhiva EVZ

În timpul celei de-a doua dezbateri dintre ei, când cei doi candidați la președinție ‘au schimbat pumni’ pe divese teme de ordin politic, președintele Trump a încercat să-l înfățișeze pe Joe Biden drept un politician marcat de scandaluri, care, timp de decenii, a înregistrat numai eșecuri, în timp ce Biden a căutat să-l înfățișeze pe Trump drept un demagog cu abuzuri reprobabile la adresa imigranților și un om care nu a știut cum să gestioneze pandemia de coronavirus. Iată ce scrie The Waxhingtin Post.

Cum cei doi candidați s-au aflat electronic la distanță în cursul serii, repetatele întreruperi din timpul primei dezbateri au fost înlocuite printr-un contrast mai clar între opiniile celor doi competitori cu privire la țară și printr-un schimb mult mai dur de atacuri și de riposte.

În momentul când Trump a încercat să-l acuze pe Biden că a câștigat bani din partea Chinei, fostul președinte a subliniat că președintele are în acea țară un cont bancar din care nu au fost dezvăluite veniturile impozabile, deși el a promis să facă asta.

Iar atunci când Trump a încercat să-l înfățișeze pe Biden drept o marionetă a forțelor socialiste, adversarul său a ripostat cu o forță care i-a lipsit în bună parte din campania sa. “E un om foarte confuz. Crede că concurează împotriva altcuiva”, a spus Biden.”Or, el candidează împotriva lui Joe Biden. I-am învins pe toți ceilalți tocmai pentru că nu am fost de acord cu ei”.

Unul dintre momentele cele mai fierbinți din timpul serii au vizat politica prin care Trump i-a separat pe copiii migranților de familiile lor de la frontieră. Avocații nu au ptut găsi părinții a 545 de copii care fuseseră separați la frontieră.

Trump a replicat afirmând că acei copii separați au fost “atât de bine îngrijiți”, forțând-o pe Kristen Welker de la NBC să-l întrebe pe Biden: “Cine a făcut cuștile?”, dând astfel de înțeles că Administrația Obama a făcut asta. În cel mai mare moment de furie din timpul dezbaterii, Biden a scuturat din cap și a spus că separarea familiilor a făcut ca Statele Unite să ajungă de râsul lumii. “E criminal! E criminal!”, a strigat el.

La sfârșitul serii, nu s-a prea putut vedea dacă actualul președinte a scăzut semnificativ în sondaje în timp ce gestiona pandemia și dacă prăbușirea economiei i-a putut ‘spori’ cumva șansele.

În schimb, Biden s-a prezentat la dezbatere cu niște cercetări realizate de opoziție care au fost bine învățate, criticându-l pe Trump pentru performațele sale din sectorul sănătății, pentru coronavirus, pentru relațiile rasiale, pentru economie, pentru imigrație ș.a.m.d. Trump a fost atacat în mod repetat pentru performațele sale în sectorul sanitar, unde el nu a reușit să-și respecte promisiunile.

 

Trump: “A fost în guvern timp de 47 de ani și nu a făcut nimic“

Uneori, Trump a constatat că îi este greu să răspundă la niște atacuri pe diverse teme legate de politica sa, dar și la o problemă de caracter, pe care Biden a adus-o deseori în discuție.

“Există un motiv pentru toate prostiile pe care le pune în discuție”, a declarat Biden după un schimb de replici mai dur, pe parcursul căruia Trump a venit cu niște acuzații slab susținute pe tema corupției din familie.

Întorcându-se spre camerele de filmat, Biden a spus: “Nu vrea să vorbească despre niște probleme serioase. Nu este vorba despre familia lui sau despre familia mea. Este vorba despre familia dvs. Iar familia dvs. e o problemă extrem de dureroasă”. Trump și-a dat ochii peste cap și a râs de Biden pentru că a întors conversația la probleme legate de familie, spunând că e un “politician tipic”.

Acest schimb de opinii a caracterizat cele 90 de minute încordate ale dezbaterii de la Universitatea Belmont din Nashville, care a avut loc cu numai 12 zile înaintea Zilei Alegerilor.

În momentul când acuzațiile inițiale ale lui Trump pe tema corupției lui Biden nu au putut stabili tonul discuției, președintele a apelat la o altă linie de atac al campaniei sale, caracterizându-l în mod repetat pe Biden drept un politician ratat.

“A fost în guvern timp de 47 de ani și nu a făcut nimic“, a declarat Trump la un moment dat. “De ce n-a făcut asta acum patru ani?”, a mai întrebat Trump la un moment dat, susținând că intrarea sa în politică s-a datorat tocmai eșecurilor lui Biden. “Am candidat din cauza ta”.

Deși seara s-a caracterizat prin mai multe atacuri dure, ea a fost mai puțin combativă și acerbă decât cea a primei dezbateri, când întreruperile repetate și disputele au făcut Comisia Dezbarterilor Prezidențiale să apese pe butonul de aducere la ordine.

Cum Ziua Alegerilor se apropie, iar milioane de americani se așază zilnic la coadă ca să-și exercite votul, dezbaterea s-a dovedit tot mai cirtică pentru ambii candidați.

Trump, care s-a aflat în mod evident în urma lui Biden la nivel național și în statele importante, a venit la dezbaterea de la Universitatea Belmont intenționând să câștige teren. În culise, consilierii i-au cerut lui Trump să-și pondereze tonul de această dată după ce, în timpul primei dezbateri, trei sferturi din întreruperi i s-au datorat, ceea ce a dus la o schimbare a regulamentului, microfonul fiecăruia dintre candidați fiind închis în timp ce adversarul răspundea la întrebări.

Oamenii din campania lui Biden au spus că, indiferent de tonul sau de problemele înaintate de Trump, fostul vicepreședinte este hotărât să-și concentreze atenția asupra unor probleme precum pandemia de coronavirus, sectorul sanitar și economia, acestea fiind niște domenii mai importante în ochii cetățenilor.

“Dezbaterea este un test al temperamentului prezindețial”, le-a declarat reporterilor, miercuri după-amiază, Symone Sanders, o importantă consilieră a lui Biden.  “Problema nu e butonul microfonului. Întrebarea care se pune este dacă Trump vine pentru o discuție serioasă a performanțelor sale și a planurilor sale de viitor sau dacă va fi vorba din nou de lucruri vechi și de distragera atenției. Joe Biden va fi pregătit pentru ambele cazuri“.

În primele minute ale dezbaterii, era evident că ambii candidați încearcă să se abțină de la a se mai întrerupe unul pe celălalt.

“Aș dori să răspund, dacă se poate”, a spus Trump la un moment dat, el spunând  mai apoi “mulțumesc“ după ce Welker i-a dat aprobarea.

Totuși, pe măsură ce dezbaterea înainta, eforturile au părut să se îngreuneze tot mai mult, Trump făcând grimase și scuturând din cap, iar Biden scrâșnind din dinți sau având mici accese de râs în timp ce un candidat îl aștepta pe celălalt să termine ce are de spus.

Problema centrală a dezbaterii - și implicit, alegerile – este pandemia înregistrată la nivel mondial, care se agravează, care s-a soldat cu moartea a peste 222.000 de americani și care a pus pe butuci economia țării. Modul în care Trump a gestionat această criză este principalul motiv pentru care poziția sa în sondaje s-a dovedit atât de slabă în ultimele câteva luni, iar lipsa lui de atenție după ce el însuși a contractat virusul i-a alarmat pe unii dintre consilierii săi, îngrijorați că atitudinea lui disprețuitoare îi îndepărtează tocmai pe alegătorii care ar conta pentru el.

În timp ce Trump a încercat să minimalizeze virusul – “Întoarcem cursul, a spus el – Biden a insistat ca el să vorbească despre numărul morților.

“Orice om care este răspunzător pentru atâtea morți nu poate să rămână președinte al Statelor Unite ale Americii“, a spus Biden.

Încă de la începutul dezbaterii, deosebirea dintre cei doi a fost clară. Biden a venit purtând mască, în timp ce Trump a venit fără mască. Anterior, Trump l-a ironizat pe Biden pentru purtatul măștii și a făcut afirmații ambigue despre necesitatea acoperirii feței.

La începutul dezbaterii, Trump a căutat să-şi reitereze promisiunile făcute în decursul campaniei, potrivit cărora el îl va trimite în judecată pe Biden din cauza afacerilor din străinătate ale lui Hunter, fiul acestuia.   Președintele l-a acuzat pe Biden că este un politician “corupt“ și, fără să prezinte vreo dovadă, a spus că Rusia l-a plătit cu  $3,5 milioane.

“Cred că le datorezi americanilor niște explicații “, a spus Trump, întorcându-se spre Biden.  “Cred că trebuie să clarifici lucrurile și să le vorbești americanilor – poate că ar trebui s-o faci chiar acum“.

Biden a negat cu totul, declarând: “Nu am luat niciun ban de la nicio sursă din străinătate, niciodată în viața mea“, după care l-a contraatacat pe președinte.  

El l-a criticat pe Trump pentru că deține un cont bancar în China și pentru că face afaceri cu hoteluri în străinătate în timp ce, pe de altă parte, nu își declară veniturile care să fie impozitate.

“Ce ascunzi? “, a întrebat Biden.  “Companiile din străinătate te plătesc cu o mulțime de bani“.

Biden: "Este unul dintre cei mai rasiști președinți pe care i-am avut"

Aspectele legate de cursa electorală au provocat și ele ciocniri. De mai multe ori, Trump a spus că “este persoana cel mai puțin rasistă din această sală“ și a pretins, în mod fals, că a făcut pentru comunitatea negrilor mai mult decât orice alte președinte dinaintea lui,  “probabil“, cu excepția lui Abraham Lincoln.

La rândul său, Biden s-a întors spre Trump și i-a replicat: “Acest ‘Abraham Lincoln’ prezent aici este unul dintre cei mai rasiști președinți pe care i-am avut în epoca actuală. Toarnă gaz peste orice foc rasist, absolut peste orice foc“.

La un moment dat, Biden a spus că, pe vremea Administrației Obama, nimeni nu și-a pierdut asigurarea de sănătate, ceea ce nu este adevărat. El și-a cerut însă totodată scuze pentru demersurile Administrației Obama în privința imigrației – niște politici care s-au soldat cu multe expulzări și cu nicio lege care să vină în ajutorul imigranților fără acte de identitate. “Am făcut o greșeală”, a spus Biden.  “A trebuit prea mult timp ca să facem ce trebuie“.

După dezbatere, Biden a căutat să-și clarifice declarația potrivit căreia un obiectiv al său ar fi acela de a elimina industria petrolieră – un lucru care ar putea avea rezonanță în statele din domeniu. “Nu vom elimina hidrocarburile”, a spus el. “Vom elimina înlocuitorii lor“.

Dar, în cursul serii, Trump și-a repetat obișnuitele sale neadevăruri, pe care Biden le-a întâmpinat fie printr-o clătinare din cap, fie printr-un ‘nu’ ferm, fie printr-o corectare.

Era de așteptat ca dezbaterea să atragă întregul public, după cum s-ar putea ca impacul politic să fi fost în vreun fel micșorat de cifra-record a votului anticipat. Potrivit unor estimări ale politologului Michael McDonald, de la Universitatea din Florida, peste 45 de milioane de americani au votat deja. Numărul voturilor exprimate reprezintă peste o treime din voturile înregistrate în 2016.

Biden, care și-a petrecut o bună parte din săptămână la reședința sa din Delaware, pregătindu-se pentru dezbatere, a primit, miercuri, un ajutor din partea fostului președinte Barack Obama, care s-a deplasat la Philadelphia pentru un miting ‘drive-in’ și care a rostit un discurs în care l-a numit pe Trump drept cel mai neserios și mai nepregătit șef aflat la comandă, ‘incapabil’ să-ți îndeplinească atribuțiile.

Joi seara, oameni din campania lui Trump au anunțat că l-au invitat pe Tony Bobulinski, fost asociat al lui Hunter, fiul lui Biden. În ultima săptămână, campania lui Trump și aliații acestuia au tot pomenit un articol din New York Post, bazat pe niște mesaje de email pe care Hunter Biden le-ar fi schimbat cu parteneri de afaceri și cu oficiali ai unei companii de gaze din Ucraina, articol în care se spune că mai tânărul Biden i-ar fi oferit unui coleg ocazia de a se întâlni cu Joe Biden. Oamenii din campania lui Biden au declarat că pe agenda vicepreședintelui nu apare nicio astfel de întrevedere.

The Washington Post nu a putut verifica independent mesajele de email. Ziarul The Washington Post le-a cerut de mai multe ori avocatului prezidențial, Rudolph W. Giuliani, și fostului consilier Stephen K. Bannon, care a ajutat la publicarea materialelor, copii legate de ceea ce, potrivit afirmațiilor lor, ar fi afacerile necurate ale lui Hunter Biden, dar nu a primit niciun răspuns.

După dezbatere, Biden urma să se întoarcă în Delaware, unde, vineri, urma să rostească un discurs, după care urma ca, sâmbătă, să se deplaseze în Pennsylvania pentru a-și susține campania în comitatele Bucks și Luzerne. Trump intenționează ca, sâmbătă, să voteze în statul Florida, iar, la sfârșitul săptămânii, are diverse mitinguri în state importante pentru el..

Articol de Toluse Olorunnipa, Amy B. Wang și Josh Dawsey

https://www.washingtonpost.com/politics/debate-trump--biden/2020/10/23/5b67a0d2-1478-11eb-bc10-40b25382f1be_story.html

Traducerea: Rador