Dezarmare. Polițiștii au descoperit trei braconieri și le-au luat armele

Dezarmare. Polițiștii au descoperit trei braconieri și le-au luat armele

Ce mai țin bănățenii prin case? Arme. Arme letale. Unii vor să plece la vânătoare, altii doar să se apere, dar fără să se știe că sunt posesori.

Un pistol, trei arme de vânătoare și muniție letală au fost descoperite în urma unei operațiuni a polițiștilor. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, îmoreună cu cei din Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Timiș au descins, în această dimineață, în mai multe locații pentru a le percheziționa în căutarea de arme deținute ilegal.

Oamenii legii au intrat în case din Timișoara, Liebling, Jebel și Chișoda, unde locuiesc persoane suspectate de braconaj sau furt, în două dosare penale. În final, informațiile polițiștilor au fost confirmate – au fost descoperite trei  arme de vânătoare cu lunetă, proiectile cu glonț, un pistol și multă carne de vânat. Pe lângă faptul că nu aveau acte pentru ele, armele erau ținute sub pat, sau pe dulap, în alt caz.

În primă fază, trei suspecți au fost duși la audieri, urmând să se stabilească cum au fost aduse armele în țară. De asemenea, armele au fost confiscate.  

Ne puteți urmări și pe Google News