Deținut periculos, în libertate. Cum a scăpat condamnatul de gardienii de la Jilava

Deținut periculos, în libertate. Cum a scăpat condamnatul de gardienii de la Jilava Sursa: Politia Romana

Un deținut condamnat pe tâlhărie calificată, care potrivit codului Penal este o infracțiune cu violență a scăpat ca prin urechile acului de gardienii de la Jilava. Mai exact deținutul PANCIȘ (fost ROTARU) GABRIEL ALEXANDRU, în vârstă de 31 de ani, condamnat definitiv la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, nu s-a întors din permisiunea ieșirii din penitenciar la ora stabilită.

Culmea este că deși era acuzat și condamnat pentru o infracțiune cu violență, deținutul era clasificat la regimul deschis, asta în condițiile în care alți condamnți pentru infracțiuni de corupție spre exemplu, cum este Elena Udrea sunt catalogați cu regim închis.

„În vederea capturării deținutului, au fost dispuse măsurile specifice, respectiv alarmarea personalului unității, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității, blocarea căilor de acces pe posibilele direcții de deplasare, precum și cooperarea cu Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Menționăm că neprezentarea din permisiunea ieșirii din penitenciar la ora stabilită este asimilată infracțiunii de evadare și se pedepsește, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Deținutul are înălțimea de 1, 89 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, față ovală, ten măsliniu, păr roșcat ondulat, tatuaje pe ambele brațe vizibile până în zona degetelor, iar la momentul părăsirii penitenciarului purta tricou gri, hanorac negru, jeans de culoare neagră cu rupturi în zona genunchiului și pantofi sport negri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru orice informație cu privire la persoana din fotografie, apelați numărul unic de urgență 112 sau Penitenciarul București-Jilava, la numerele 021.457.01.81, 021.457.01.82 sau 021.457.01.84”, precizează reprezentații Penitenciarului Jilava într-un comunicat. De regulă în astfel de cazuri, dacă fugarii nu sunt depistați în primele 48 de ore, șansa ca ei să fie găsiți este din ce în ce mai mică.