Despărțire cu scandal la CFR Cluj. Contre între Ioan Varga și Daniel Pancu
- Adrian Dumitru
- 23 mai 2026, 08:59
Daniel Pancu, pe lista Rapidului. Sursa foto: captură video
Tensiunile dintre patronul CFR Cluj, Ioan Varga, și antrenorul Daniel Pancu au explodat public după ultimul meci al sezonului, terminat la egalitate cu FC Argeș, scor 1-1.
La finalul partidei, Pancu a anunțat că nu va mai continua în Gruia, deși conducerea clubului își dorea prelungirea colaborării. Declarațiile tehnicianului despre condițiile de la club au provocat o reacție extrem de dură din partea finanțatorului ardelenilor.
Ioan Varga îl acuză pe Daniel Pancu de lipsă de respect
Patronul de la CFR Cluj a transmis că este dezamăgit de modul în care fostul antrenor a ales să vorbească despre club după despărțire.
„Îi mulțumesc lui Pancu pentru tot ce a făcut, dar îmi pare rău că are un comportament care lasă de dorit. Mă așteptam la mai mult respect din partea lui, ceea ce noi i-am oferit.
Nu știu dacă simte asta sau nu, dar îi mulțumesc pentru tot ce a făcut. Și îi urez succes oriunde va merge. Să fie sănătos și să-l ajute Dumnezeu! Noi avem drumul nostru.
Vom face o echipă și mai puternică. Îi felicit pe băieți și le mulțumesc pentru că au rămas puternici, au dat tot ce au avut mai bun, chiar și când era greu. Sezonul viitor va fi mult mai bine și îi voi recompensa ca să le arăt mulțumirea”, a declarat Ioan Varga pentru GSP.ro.
Cum l-a pus la punct Varga pe Daniel Pancu
Finanțatorul ardelenilor a continuat apoi seria atacurilor la adresa lui Pancu și a ironizat performanțele acestuia din carieră.
„Revenind la Pancu, faptul că vorbește așa urât de noi și de clubul nostru înseamnă că e o persoană foarte importantă și că are un CV de lăudat. Probabil a câștigat Champions League sau titlul cu vreo echipă! Sau a arătat vreo performanță cu vreo echipă.
A terminat cu CFR Cluj pe locul 3, dar asta nu înseamnă că a câștigat ceva. Nu înțeleg de unde răutatea la adresa clubului. Dacă vrea condiții de Champions League, trebuie să aibă școală de Champions League. Dar să fie sănătos!
Noi vom merge înainte. Nu vom plânge după el. El a realizat ceva notabil doar cu echipa mea, iar pentru asta merită mai multe laude băieții și toți cei din club. Cărora le mulțumesc din nou și abia aștept noul sezon”, a mai spus Ioan Varga.
Daniel Pancu a anunțat despărțirea după remiza cu FC Argeș
La finalul meciului cu FC Argeș, Daniel Pancu a lăsat să se înțeleagă faptul că decizia plecării era luată de mai mult timp. Tehnicianul a vorbit despre problemele existente la club și despre diferențele față de rivalele din play-off.
„Sunt șanse foarte mari să fi fost ultimul meu meci. Mi se îndeplinesc foarte multe condiții, de fapt absolut toate, în altă parte. Aici sunt probleme, chiar dacă oamenii insistă pe faptul că s-au obținut rezultate în trecut în condiții asemănătoare. Acest lucru nu mai poate fi posibil mult timp.
Dacă nu aș fi venit la CFR atunci, probabil clubul ar fi fost într-o situație foarte grea. Antrenorul Pancu merge într-un loc în care nu face o jumătate de oră cu autocarul dus și încă o jumătate întors până la antrenament. Merge unde salariile sunt plătite la oră și la minut, iar terenurile de antrenament sunt biliard și au încălzire în iarbă.
Acum judecați și voi. Nu o să mai meargă în astfel de condiții, e o opinie, dar vom vedea. Sunt 4-5-6 echipe care au condiții net superioare, veți vedea că diferența se va face.”

Nelu Varga. Sursa foto Youtube
Daniel Pancu susține că a trăit un coșmar la Cluj
Fostul antrenor al ardelenilor a spus că în ultima perioadă nu s-a mai simțit confortabil în mediul de la club și că a fost nevoit să gestioneze un lot afectat de probleme interne.
„Încă nu am lăsat nimic în urmă oficial, dar cu jucătorii am dezvoltat o relație... Dacă au ajuns să vină să îmi mulțumească pentru fotbal, înseamnă că se bucură de antrenamente. Le mulțumesc tuturor pentru dragostea arătată. Pentru a te dezvolta, nu trebuie să devii prizonierul locului în care ești.
Am mascat, dar eu de o lună nu mă mai simt bine în mediul ăsta. Am avut de antrenat jucători nemulțumiți, dar au avut caractere de eroi. Condițiile noastre față de echipele din play-off și de FCSB sunt inferioare. Nu pot să mă dezvolt în condițiile astea, mai bine îmi iau câinele și mă duc în pădure singur”, a declarat Daniel Pancu.