Descoperire șocantă într-un tren din România. Ce s-a descoperit la un punct de frontieră?

Descoperire șocantă într-un tren din România. Ce s-a descoperit la un punct de frontieră?

În timpul unui control de rutină asupra unui tren internațional ce circula pe ruta București -Budapesta, au fost descoperiți mai mulți indieni ascunși în vagoane.

Şapte bărbaţi din India cu documente false au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră, sâmbătă, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, într-un tren internaţional care circula pe ruta Bucureşti Nord - Budapesta, scrie Agerpres.

„Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni indieni, cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani, care aveau drept de muncă pe teritoriul României.

Cu privire la cele constatate, persoanele au declarat că au obţinut documentele de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 1.000 de euro fiecare şi doreau să ajungă în Germania”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Ne puteți urmări și pe Google News