Descoperire sinistră într-un tren de persoane. Nimeni nu credea că e cineva acolo

Descoperire sinistră într-un tren de persoane. Nimeni nu credea că e cineva acolo

Un cadavru carbonizat a fost descoperit într-un vagon de tren care a luat foc noaptea trecută.

În al doilea vagonul trenului R3535 care circula pe relația Brașov-Sighișoara, cuprins duminică seara de un incendiu, a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat. Poliția a deschis o anchetă pentru a cerceta cauzele producerii decesului. ”Cadavrul a fost ridicat și transport la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei reale a decesului”, au transmis reprezentanții Poliției Brașov.

Vagonul a luat foc pe linia de cale ferată dintre Augustin şi Racoş, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov. Conform sursei citate, iniţial, pompierii chemaţi să stingă incendiul au fost informaţi că în trenul respectiv nu sunt călători. Trenul era compus dintr-o locomotivă şi două vagoane.

Sursa: Agerpres.ro

Sursa foto: Arhivă

Ne puteți urmări și pe Google News