Denia iubirii

Denia iubirii

Odată cu Floriile am intrat în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, cea mai intensă perioadă din punct de vedere duhovnicesc a anului bisericesc.

O săptămână în care creștinii încearcă să-L urmeze pe Hristos în smerenia, răbdarea, blândețea și iubirea cu care a primit să fie trădat, batjocorit, bătut, scuipat și răstignit pentru mântuirea oamenilor. În fiecare zi din Săptămâna Patimilor, în toate bisericile se săvârșesc Deniile, splendide slujbe de seară (în slavonă, „vdenie” = priveghere”. Denia este utrenia pentru a doua zi, săvârșită din ajun (ziua bisericească începe din seara celei precedente). Dacă în prima denie, în seara Floriilor, a fost pomenit Patriarhul Iosif, vândut de frații săi (asemenea lui Iisus) și s-a citit Pilda Smochinului neroditor, în seara aceasta (denia pentru marți) este dedicată Pildei celor 10 fecioare, care așteptau cu candele în mâini venirea Mirelui, dar numai 5 și-au luat untdelemn de rezervă, și Pildei Talanților, în care sluga care nu înmulțește moștenirea lăsată de Stăpân este pedepsită. Ambele vorbesc despre grija sau indolența cu care Omul tratează zestrea dăruită lui de Dumnezeu. Grija înseamnă iubire de Dumnezeu, indolența, iubire de sine.

 

Ne puteți urmări și pe Google News