Demonstraţii violente împotriva exploatărilor de cărbune din Germania

Demonstraţii violente împotriva exploatărilor de cărbune din Germania

Nu degeaba ecologiștilor germani li se spune și Khmerii Verzi. Se cred în posesia adevărului absolut, așa că nu se dau înapoi de la violențe. S-a dovedit încă o dată în timpul manifestațiilor împotriva deschiderii unei noi mine de lignit. Iată ce scrie presa germană.

"Peste 1.000 de persoane, cărora li s-a alăturat activista Luisa Neubauer, au demonstrat duminică împotriva unei noi mine deschise de lignit, care urmează să fie exploatată după demolarea mai multor localităţi. Luptele au început în momentul în care demonstranţii au ocupat unul dintre excavatoarele de la mina deschisă Garzweiler din Renania. „Nedreptatea este atât de mare aici, încât trebuie să te protejezi împotriva ei”, a declarat Luisa Neubauer pentru presa germană. Poliţia locală a reuşit în cursul după-amiezii să stopeze protestul. Potrivit informaţiilor, cei peste 1.000 de demonstranţi au format un lanţ uman în jurul localităţii Lützerath, care urmează să fie distrusă, pentru a face loc minei deschise de lignit. Demonstranţii au respectat în timpul acţiunii măsurile de distanţare fizică. 

“În plină criză a schimbărilor climatice, sacrificarea localităţilor vechi, inclusiv a bisericilor istorice, a şcolilor şi a terenurilor agricole fertile pentru o uriaşă mină deschisă reprezintă o greşeală de neiertat. În Renania de Nord-Westfalia, premierul Armin Laschet (Uniunea Creştin-Democrată) doreşte să îşi asume responsabilitatea pentru întreaga Germanie, ca potenţial candidat la funcţia de cancelar. În acest caz, ar trebui să înceapă prin a-şi asuma responsabilitatea pentru protejarea climei în statul său natal”, este de părere expertul în climă Bastian Neuwirth.

Compania energetică germană RWE intenţionează să demoleze cinci localităţi pentru a face loc exploatării miniere deschise Garzweiler. Proiectul face parte dintr-un compromis între guvernul federal şi guvernele statale, susţine compania şi precizează că eliminarea treptată a cărbunelui este consfinţită prin lege, iar RWE a făcut foarte mult în acest sens. Cărbunele de la Garzweiler este necesar începând cu 2024. Luisa Neubauer insistă că înţelegerea dintre autorităţi şi firma RWE, făcută în 2019, este depăşită. “Situaţia s-a schimbat radical odată cu instituirea Comisiei pentru cărbune”, a declarat activista germană şi a continuat: “Un compromis aşa cum a fost stabilit în 2019 este deja depăşit astăzi. În prezent trebuie să înţelegem că trebuie să ne conformăm Acordului de la Paris în ce priveşte climatul. Şi ştim că acest lucru este posibil”. 

Poliţia germană a anunţat în cursul serii că protestul a fost încheiat şi au fost reţinuţi 12 activişti, cărora urmează să li se stabilească identitatea. 

Link: https://www.faz.net/aktuell/politik/inland/anti-kohle-demo-in-garzweiler-aktivisten-besetzen-braunkohle-bagger-16929849.html 

Traducere:RADOR

Ne puteți urmări și pe Google News