Unul dintre cei mai cunoscuți politicieni din Spania, Joze Maria Alvarez del Manzano, fost primar al Madridului, pentru trei mandate consecutive, în perioada 1991 și 2003, a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie calificată, comisă de o tânără din România.

Potrivit Poliției Naționale, tâlhăria a avut loc în cartierul Fuentelareyna, din cartierul Madrid Fuencarral. Polițiștii susțin că politicianul se plimba pe stradă, moment în care a fost oprit și abordat de o tânără care l-a întrebat unde se află o biserică, prinzându-l cu ambele mâini de mâna pe care se afla un ceas valoros, metoda fiind cunoscută de oamenii legii ca fiind ”furtul cu afecțiune”. În momentul respectiv, Joze Maria Alvarez del Manzano și-a dat seama că este victima unei infracțiuni de tâlhărie și sa început să se lupte cu agresoarea, care a reușit să fugă.

În timpul altercației, fostul primar al Madridului a reușit să îi smulgă tinerei poșeta care se afla la ea, și astfel polițiștii au aflat destul de repede identitatea autoarei. Joze Maria Alvarez del Manzano a mai povestit că femeia l-a abordat cu politețe, iar după ce i-a spus unde se află biserica respectivă, autoarea a continuat cu mulțumirile, încercând să îl prindă de mâna pe care se afla ceasul. ”Mi s-a părut ceva ciudat. Situația era ciudată că ea mă tot prindea de mână și îmi mulțumea într-una, și atunci mi-am dat seama că vrea să îmi ia ceasul. Ne-am luptat. Eu am căzut pe jos iar ea peste mine. M-am prins de poșeta ei care a rămas la mine. Practic eu am furat de la ea. Dar și eu am rămas pentru câteva minute fără ceas”, a spus Joze Maria Alvarez del Manzano pentru presa madrilenă, râzând de ghinionul hoaței.

După câteva minute de la agresiune la fața locului a venit de urgență un echipaj de poliție. Și mai mult, doi angajați de la compania de salubritate din zona respectivă, au venit la echipajul de poliție spunând că au găsit un ceas, care era ceasul lui Joze Maria Alvarez del Manzano.

În urma, acestei agresiuni, fostul primar a fost rănit ușor la mână și a refuzat internarea în spital, spunând că se va îngriji la domiciliu.

Cu ajutorul datelor de identitate găsite în poșeta autoarei, polițiștii madrileni au reușit să o găsească foarte repede, pe numele acesteia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Polițiștii mai spun că hoața nu era singură în zona respectivă, fiind așteptată de o mașină condusă de un bărbat. ”Probabil cei doi se plimbau în căutarea unor persoane mai în vârstă pe care să le poată fura foarte ușor”, a comunicat Poliția din Madrid.